Eveniment rutier în localitatea Petru Vodă
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați, pe data de 19 martie 2025, în jurul orei 08:30, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Petru Vodă, comuna Poiana Teiului.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Petru Vodă, conducea un autoturism pe DN 15B, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de podeț.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui pasager, în vârstă de 24 de ani. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Un incident similar a avut loc cu o zi în urmă, în jurul orei 08:00, când cadrele de la Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost solicitate să facă cercetări în cazul unui accident rutier, în comuna Cândești, care s-a soldat cu o persoană rănită.
La volanul unui autoturism se afla un nemțean în vârstă de 71 de ani, din aceeași localitate, iar la un moment dat, pe DJ 159C a intrat într-un cap de pod. Șoferul a fost transportat la o unitate medicală. Polițiștii l-au testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Sursa:monitorulneamt
