Eveniment rutier pe Drumul Județean 155H. Șoferul a părăsit locul accidentului
Un nemțean a dat dovadă de lașitate, părăsind locul în care a accidentat un copil. Pe data de 14 mai 2025, la ora ora 14.00, cadrele Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizate cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 155H, din comuna Alexandru cel Bun.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce un minor, în vârstă de 5 ani, din aceeași localitate, s-ar fi angajat regulamentar în traversarea străzii, ar fi fost surprins și accidentat de un autoturism care și-ar fi continuat deplasarea”, a transmis Poliția Neamț.
Copilul rănit a fost transportat la spital. În scurt timp a depistat șoferul în culpă, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Piatra-Neamț, față de care polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Un alt incident grav s-a petrecut pe data de 13 mai, victimă fiind o nemțeancă de 77 de ani, din Pipirig. A fost acroșată, în timp ce deplasa pe partea carosabilă, de șoferul unei autoutilitare, care nu s-a asigurat la în timp ce dădea în marşarier. Femeia a decedat la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț.
Sursa:monitorulneamt
