Informații din trafic
AUTOSTRADA A1 BUCUREȘTI – PITEȘTI: RESTRICȚII DE TRAFIC
Ora: 07:55
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, până la ora 18.00, circulația va fi restricționată pe a doua bandă pe Autostrada A1 pe sensul Pitești – București, între kilometrii 106 și 104, pentru efectuarea lucrărilor de asfaltare.
Până la ora 11:00, traficul va fi restricționat pe prima bandă pe Autostrada A1 pe sensul București – Pitești, între kilometrii 104+500 metri – 105+500 metri, pentru aplicarea de marcaje rutiere.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în aceste zone, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație, semnalizând din timp efectuarea acestei manevre.
JUDEȚUL BRAȘOV: TRAFIC OPRIT PE DN 11 DIN CAUZA UNUI ACCIDENT
Ora: 06:10
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că două autoturisme au fost implicate într-o coliziune pe DN 11 între localitățile Hărman și Lunca Câlnicului, județul Brașov, circulația fiind oprită temporar. Nicio persoană nu a necesitat transportul la spital.
Se estimează reluarea circulației după ora 07.00.
