Aeroportul Cluj: accident cu patru mașini
Un accident rutier în care au fost implicate 4 mașini a avut loc, miercuri după-amiază, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca, în zona sensului giratoriu de lângă Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj.
Conform cercetărilor preliminare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie de 75 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care conducea un autoturism înspre localitatea Apahida, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare în raport cu autoturismul aflat în fața sa, condus de o femeie de 44 de ani, din municipiul Dej, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în alte două autovehicule din coloană.
”Cei 4 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma evenimentului rutier, o femeie de 51 de ani, pasageră în autoturismul condus de femeia de 44 de ani, a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale”, arată IPJ Cluj.
Sursa:cluj24
