CNAIR anunță modificări majore: rovinieta pentru autoturisme se scumpește semnificativ

Noile tarife și amenzi pentru rovinieta pentru autoturisme intră în vigoare de la 1 septembrie 2025.

Rovinieta pentru autoturisme se scumpește de la 1 septembrie 2025, potrivit unui comunicat CNAIR, care anunță atât creșterea tarifelor, cât și majorarea amenzilor.

Tarifele cresc de la 1 septembrie

„CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că începând de luni, 1 septembrie 2025, prețul rovinietei se modifică pentru autoturisme, potrivit legii 141/2025”, se arată în comunicat.

Noile tarife sunt:

  • rovinieta de o zi: de la 2,5 euro la 3,5 euro;
  • rovinieta de 10 zile: de la 3,3 euro la 6 euro;
  • rovinieta de 30 zile: de la 5,3 euro la 9,5 euro;
  • rovinieta de 60 zile: de la 8,4 euro la 15 euro;
  • rovinieta de 12 luni: de la 28 de euro la 50 euro.

Amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei

„De asemenea, se schimbă și cuantumul amenzii pentru lipsa rovinietei pentru autoturisme, după cum urmează: de la 250 la 500 lei (valoarea minimă) și de la 500 la 1.000 lei (valoarea maximă)”, precizează CNAIR.

Ce se întâmplă cu rovinietele deja achitate

Potrivit companiei, „în ceea ce privește tarifele achitate înainte de data de 1 septembrie 2025, acestea rămân valabile pentru întreaga perioadă de valabilitate pentru care au fost emise”.

Modalități de plată la rovinieta pentru autoturisme

CNAIR reamintește șoferilor că rovinieta și peajul pot fi plătite:

  • pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro și prin aplicația eTarife;
  • prin SMS, la numerele 7500 (rovinieta) și 7577 (peaj);
  • la punctele de lucru ale CNAIR și ale partenerilor autorizați;
  • prin intermediul portalului www.ghiseul.ro, exclusiv cu card bancar.

„Pentru a evita posibile neplăceri, vă recomandăm să verificați valabilitatea rovinietei și să vă asigurați că respectați noile reglementări”, transmite CNAIR.

Sursa monitorulneamt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *