Programul Rabla 2025. Valoarea voucherelor, modificată

În curând, românii vor putea beneficia din nou de sprijin financiar pentru schimbarea maşinilor vechi cu unele noi. Valoarea voucherelor însă, va fi diferită anul acesta. Hotărârea care stabilește detaliile programului Rabla a trecut deja de ședința de guvern. 

Programul Rabla 2025

Programul Rabla 2025

Programul Rabla din acest an, mult întârziat deja, ar putea începe chiar săptămâna viitoare după cum a declarat Ministrul Mediului Diana Buzoianu.

Vorbim despre programul destinat persoanelor fizice care are deja avizele tuturor ministerelor implicate şi imediat după ce ordinul cu ghidul acestuia va fi publicat în Monitorul Oficial, programul poate fi lansat.

Prima dată trebuie să se înscrie în platformă dealerii auto participanţi la program şi până la finalul acestei luni se vor putea înscrie şi cei care vor să îşi cumpere autoturisme noi. Platforma va fi identică cu cea de anii trecuţi, procesul a rămas la fel dar şi valoarea voucherelor pentru maşinile cu motoare termice.

Se modifică în schimb valoarea voucherelor pentru maşinile hibrid sau electrice de la 37.000 de lei la 18.500 de lei. În total fondurile alocate pentru programul Rabla 2025 se ridică la 200 de milioane de lei.

Sursa/foto:observatornews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *