Vremea
Vineri o fie foarte cald pentru finalul lunii octombrie. Avem vreme frumoasă în toată țara, chiar cer senin în ținuturile sudice, însă vântul prinde putere în zona înaltă a Carpaților Orientali.
Maximele pleacă de la 15 grade în estul Transilvaniei și ajung la 25 de grade în vestul Olteniei.
Prognoza pe regiuni
În Dobrogea și Baragan avem cer senin în cea mai mare parte a zilei, un vânt domol și temperaturi peste mediile perioadei. Pe la Călărași se ating 22 de grade.
Nici mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, nu prea vedem norii. Vântul adie plăcut, iar vremea rămâne caldă și se vor înregistra în jur de 21 de grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina soarele strălucește toată ziua, iar temperaturile se mențin la valori ridicate pentru final de octombrie. În zona Bacăului vor fi 20 de grade. Vântul are intensificări la altitudini mari, pe unde suflă cu până la 70 de km/h.
Vreme bună găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Norii apar sporadic și nu vorbim deloc despre ploi. Vântul, însă, bate ceva mai tare în zonele înalte de munte. La amiază maximele ajung la 17 grade.
În ținuturile vestice avem atmosferă însorită pe tot parcursul zilei. Vântul abia se simte și nu sunt alte fenomene care să ne strice ziua. Și pe-aici va fi cald pentru data din calendar, iar după prânz se ating 20 de grade.
În Transilvania avem o dimineață rece în depresiuni, pe unde sunt și condiții de ceață. Apoi soarele încălzește treptat atmosfera, iar la amiază vor fi în jur de 20 de grade pe partea vestică. La noapte se face foarte frig în zona depresionară, pe unde temperaturile coboară până la -6 grade.
În Oltenia urmează încă o zi frumoasă. Nu prea vedem norii, vântul adie plăcut, iar maximele ating pragul unei zile de vară în vestul provinciei: 25 de grade la Drobeta Turnu Severin.
Cam la fel va fi și în ținuturile sudice: atmosferă cu soare, vânt domol și temperaturi foarte mari pentru data din calendar. La Pitești vor fi în jur de 24 de grade.
Vremea în Capitală și la munte
În București se înseninează și avem încă o amiază foarte caldă pentru această perioadă. Maxima ajunge la 22 de grade, în condițiile în care acum ar trebui să fie vreo 14 grade. La noapte e posibil să se formeze ceață, iar temperatura coboară până la 8 grade.
Temperaturile se mențin ridicate și în zonele de munte. Se anunță o zi foarte frumoasă, cu soare în majoritatea masivelor și câțiva nori de vreme bună, care nu vor aduce precipitații. Vântul are intensificări pe crestele Carpaților Orientali, pe unde vor fi rafale de până la 70 de km/h.
Sursa:stirileprotv

 
             
            