Autocar cuprins de flăcări. 46 pasageri au trăit clipe de groază

Au fost momente de panică pentru 46 de pasageri români, după ce autocarul cu care se întorceau la muncă în străinătate a luat foc în mers.
Oamenii se aflau la ieșirea din orașul Sighișoara când au observat că ieșea fum de sub scaune și l-au alertat pe șofer.
Anchetatorii spun că focul a pornit de la motor.
Oamenii au pornit sâmbătă dimineață din Bacău, cei mai mulți cu destinația Austria sau Germania.
Se întorceau la muncă după ce și-au petrecut sărbătorile acasă, în familie.
După aproximativ 250 de kilometri de mers, au început să vadă fum în autocar.
Pasager: „Autocarul cu care mergeam, a luat foc. Așa ceva n- am văzut în viața mea.”
Pasageră: „Eram în autocar, noi eram în spate. Tot traseul mirosea a motorină, ceva. A început să iasă fum de sub scaune, în spate, oamenii au început să strige.”
Alertat de pasageri, șoferul a oprit.
Din fericire, toți oamenii au reușit să coboare din vehicul, înainte ca o tragedie să aibă loc.
Pasager: „Mergeam înspre Frankfurt, Germania. A coborât jos toată lumea, au rupt ușile de la bagaje, ne-am luat bagajele și aia e.”
În doar câteva minute, flăcări puternice au cuprins întregul autocar.
Alexandra Călușeri, purtătorul de cuvânt al ISU Mureș: „Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Autocarul transporta 47 de persoane.”
Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar vehiculul a fost distrus.
Din cauza temperaturilor scăzute, pasagerii au fost preluați de autoritățile locale și transportați la o școală, unde s-au putut încălzi până la sosirea unui alt mijloc de transport.
Iulian Sârbu, primarul orașului Sighișoara: „Așteaptă să fie preluați de un alt autocar care să le ducă la destinație. Sunt în siguranță. Au primit ceai și cafea.”
Primele date arată că focul a izbucnit la motor, dar investigațiile continuă într-un dosar penal pentru distrugere din culpă.
Aurica Mate, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș: „Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.”
Oamenii și-au reluat călătoria după câteva ore.
Video aici
Sursa/foto:stirileprotv
