S-a izbit într-un gard. Alcoolemia șoferului explică totul

Un bărbat din Botoşani a fost reţinut de poliţişti după ce, în cursul zilei de luni, ar fi urcat băut la volan şi ar fi refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor de circulaţie, au declarat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.Urmărire cu mașina de poliție FOTO: Adevărul

Urmărire cu mașina de poliție FOTO: Adevărul

Potrivit acestora, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat semnal de oprire unui autoturism care rula cu viteză peste limita legală pe DN 29D, în comuna Stăuceni.

Şoferul nu s-a supus indicaţiilor poliţiştilor, efectuând manevra de întoarcere a autoturismului, scrie Agerpres.

“Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului pe o distanţă de aproximativ doi kilometri, când conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat într-un gard. Acesta a părăsit autovehiculul şi a încercat să se sustragă, însă a fost prins de poliţişti şi imobilizat”, au precizat oficialii IPJ.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul se afla sub influenţa alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta avea în maşină, ca pasageri, alte două persoane.

Sursa:adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *