Doi pietoni loviți la Vălenii de Munte, șoferița este cercetată penal
- Polițiștii care au intervenit la locul evenimentul au stabilit că femeia care se afla la volan nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
- Aceștia au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, investigând în continuare împrejurările în care s-a produs accidentul soldat cu trei victime.
Cercetările la fața locului au arătat că „o femeie de 72 de ani, aflată la volanul unui autoturism care circula pe Drumul Național 1A, pe sensul de mers Brașov către Ploiești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a pătruns pe trotuarul pietonal aferent drumului public, unde a acroșat două femei de 74, respectiv 26 de ani”; după cum informează reprezentanții IJP Prahova.
Autovehiculul a intrat apoi în coliziune cu un stâlp din beton, amplasat în zona trotuarului pietonal.
„În urma producerii evenimentului, atât cei doi pietoni, dar și conducătoarea autovehiculului, au fost transportați la unitatea medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a mai precizat sursa citată.
Sursa:actualitateaprahoveana
