Trafic afectat pe DJ102I, după ce un autobuz a derapat la Valea Doftanei

Un vehicul de transport persoane care se pare că efectua o cursă regulată între Câmpina și Valea Doftanei a fost implicat, marți seară, într-un accident pe DJ102I, în zona Barajului Paltinu.
Pe podul de la baraj, autobuzul ar fi derapat, ajungând pe balustradă.
„Pe DJ102I în comuna Valea Doftanei, traficul este îngreunat ca urmare a unui accident rutier soldat numai cu pagube materiale, în care a fost implicat un autovehicul destinat transportului de persoane.
În urma producerii evenimentului, persoanele din autovehicul nu au suferit vătămări corporale”, a anunțat IJP Prahova.
În contextul codului portocaliu de viscol și ninsori, polițiștii fac apel la șoferi să renunțe la deplasările care nu sunt urgente.
Foto: INFO TRAFIC PRAHOVA
Sursa:telegrama
