Frumusețe și pericol pe patru roți: drumurile care dau emoții chiar și celor mai experimentați șoferi

Trei drumuri naționale din România le oferă șoferilor senzații tari. Pe de-o parte, traversează unele dintre cele mai spectaculoase locuri, însă, în același timp, sunt faimoase pentru problemele pe care le-au cauzat de-a lungul timpului.

Drumul prin Cazanele Dunării, vegheat de Chipul lui Decebal. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Alunecările de teren, prăbușirile de stânci, viiturile și alte pericole cauzate de natură au fost probleme întâlnite frecvent pe trei dintre cele mai spectaculoase drumuri naționale din România: DN 7 – Valea Oltului, DN 66 – Defileul Jiului și DN 57 – Clisura Dunării.

Cele trei șosele naționale, cu o istorie îndelungată, au fost construite cu mari eforturi, însă investițiile în creșterea siguranței, realizate de-a lungul timpului, nu au putut îndepărta pe deplin riscurile care îi pândesc pe șoferi.

Drumurile dăltuite în stâncile Dunării

Șoseaua Baziaș – Orșova (DN 57), din sud-vestul României, însoțește pe aproape 140 de kilometri Dunărea, prin cea mai spectaculoasă porțiune a sa, Clisura Dunării (județele Caraș-Severin și Mehedinți). Vechiul drum de pe malul Dunării leagă cele două locuri prin care armatele împăratului Traian au pătruns în Dacia, trecând fluviul, în primii ani ai secolului al II-lea. Una dintre rutele folosite de romani începea din dreptul localității Baziaș, unde fusese ridicat castrul roman Lederata, iar cealaltă din Orșova, vechiul oraș Dierna.

Pe malul drept al Dunării, în zona Cazanelor, romanii au construit unul dintre cele mai ingenioase drumuri antice, în lungime de circa 40 de kilometri. Din cauza stâncilor uriașe și abrupte care mărgineau fluviul, pe mai mulți kilometri, drumul antic a fost dăltuit în munte, iar în alte zone a fost suspendat, cu podele din lemn așezate pe grinzi de stejar înfipte în peretele de stâncă.

Video aici

„Dintre rămășițele romane ce s-au mai păstrat până azi, fără îndoială Calea lui Traian este una dintre cele mai grandioase. Pe calea Dunării de la Drencova către Orșova, pe malul drept, vedem această capodoperă a soldaților lui Traian, care, la ordinele acestui împărat, au tăiat stâncile pentru a face cale pe malul drept al Dunării. Nu ne putem pe deplin închipui acea putere extraordinară pe care au exercitat-o acești ageri lucrători spre învingerea greutăților enorme, pentru a executa această operă măreață. Stâncile înălțându-se nemijlocit la marginea apei, lucrătorii nu aveau o palmă de pământ sau piatră, nu au avut la dispoziția lor vapoare spre cărarea pietrelor tăiate și nu aveau pulbere pentru despicarea lor”, arăta istoricul Aron Densușianu, în revista Familia (1866).

În secolul al XIX-lea, drumul de pe malul drept al Dunării era încă folosit, iar pe marginile sale, din loc în loc, se aflau zece monumente de piatră sculptate în stâncă, unele numite Tabula Traiana, care aminteau eforturile depuse la construcția drumului și aduceau omagii împăratului Traian. Drumul roman a fost inundat în anii ’60, odată cu amenajarea hidroenergetică și de navigație a Dunării, însă una dintre tabule a fost salvată și poate fi văzută și în prezent, după ce monumentul a fost reamplasat pe stânci, la 30 de metri mai sus de locul inițial.

Pe malul stâng al Dunării, drumul Baziaș – Orșova, construit la mijlocul secolului al XIX-lea, avea să concureze în spectaculozitate cu „Calea lui Traian”. Noua rută a fost amenajată în împrejurări asemănătoare, cu sprijinul contelui István Széchenyi (1791–1860), ministru al Transporturilor în Imperiul Austriac.

Drumul a fost amenajat odată cu lucrările de înlesnire a navigației pe Dunăre, realizate în prima parte a secolului al XIX-lea.

„De-a lungul malului stâng șerpuiește, tăiată în lespezi, șoseaua Széchényi. Ea amintește de primele proiecte, făcute la 1778 de căpitanul Lauterer, pentru exploatarea Porților de Fier, proiecte pe care Széchényi le-a reluat în 1830. Sub conducerea lui s-a început, prin labirintul de piatră al munților, construcția unei șosele apropiate de nivelul apei; lucrările, însă, au încetat în anul 1841, din lipsă de bani”, informa revista Familia, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Drumul care rivaliza cu Calea lui Traian

Drumul a fost construit între 1837 și 1840, după planurile inginerului Pál Vásárhelyi, și era considerat o lucrare de anvergură a epocii.

„Trecând peste viaducte, prin săpături cu multe bolți, pe lângă pereții uriași care se înalță drept în sus, drumul ne arată la fiecare cotitură a Dunării priveliști de o mare frumusețe. Se întrece în măreție și îndrăzneală cu calea romană de pe malul sârbesc al Dunării, unde i se pot vedea și astăzi urmele. Calea romană, dacă ținem seama că cei care au lucrat-o nu aveau la îndemână nici vase cu aburi, nici pulbere de pușcă, nici mașini, este o lucrare și mai măreață decât cea a lui Vásárhelyi”, nota presa vremii, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

În anii ’60, vechiul drum a fost inundat de Dunăre în zona Cazanelor, iar un nou drum a fost construit pe un traseu modificat, odată cu amenajarea lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier I. De-a lungul timpului, în mai multe locuri de pe șoseaua din Cazanele Dunării au avut loc prăbușiri de pietre, iar uneori, din cauza stâncilor, drumul a rămas blocat timp de zile. Cel mai recent incident grav s-a petrecut în ianuarie 2023, în zona Berzasca, când drumul a fost complet blocat din cauza prăbușirii unor stânci.

În 2024–2025, la Berzasca a fost construită o polată cu o lungime de peste 100 de metri și o înălțime de 5,5 metri, pentru a reduce riscul prăbușirilor de pietre de pe versanți.

Aproape la fel de spectaculoasă este și șoseaua Orșova – Drobeta-Turnu Severin, un drum de aproximativ 30 de kilometri, care trece pe malul stâng al Dunării, pe lângă barajul Porțile de Fier I. O mulțime de viaducte și câteva tuneluri sporesc atractivitatea acestei rute, amenajată și ea în anii ’60.

Valea Oltului, drum folosit din cele mai vechi timpuri

Drumul Național 7 de pe Valea Oltului, modernizat în secolul XX, traversează Defileul Oltului pe aproape 50 de kilometri, între Turnu Roșu (județul Sibiu) și Călimănești (județul Vâlcea). Traseul a fost folosit în Antichitate, iar drumul a fost reamenajat în secolul al XVIII-lea, potrivit unor istorici, după ce Oltenia a ajuns sub stăpânirea habsburgilor. Ruta deschisă în 1722 era cunoscută sub denumirea de Via Carolina, după numele împăratului Carol al VI-lea.

Video aici

„Această șosea pe marginea Oltului fu considerată în acele vremuri ca o lucrare extraordinară și fu asemănată cu construcțiile romanilor, căci, zice o inscripție de la Câineni: chiar vitejia lui Traian s-a oprit aci. Dificultățile erau într-adevăr foarte mari, având a învinge stâncoasa rezistență a Carpaților și capriciile furioase ale Oltului și dovadă este că și astăzi bucata de șosea între Câineni și gura Lotrului, pe o întindere de mai mulți kilometri, este încă nefăcută”, informa revista Familia, în 1890.

Lucrările la drumul din Valea Oltului au fost reluate la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar în 1901 a fost inaugurată și calea ferată de pe Valea Oltului. În secolul XX, drumul a continuat să fie modernizat, iar traficul rutier a devenit tot mai intens. A fost asfaltat înainte de Al Doilea Război Mondial și, deși mai păstra unele porțiuni doar pietruite, în anii ’50 era considerat unul dintre cele mai bune drumuri din România.

După război, a fost asfaltat pe întreaga sa distanță, de peste 100 de kilometri, între Sibiu și Râmnicu Vâlcea. Viiturile au produs adesea inundații în Defileul Oltului, însă în a doua parte a secolului XX efectele lor s-au diminuat, odată cu amenajările hidroenergetice de pe râul Olt. În schimb, prăbușirile de pietre și stânci continuă să fie frecvente.

Defileul Jiului, lărgit cu ajutorul dinamitei

Defileul Jiului începe de la marginea municipiului Petroșani, din județul Hunedoara, și continuă pe un traseu sinuos, care urmează îndeaproape cursul Jiului, spre sudul României, până la intrarea în orașul Bumbești-Jiu, din județul Gorj, aflat la ieșirea din munți.

Video aici

Valea adâncă a Jiului, care desparte Munții Vâlcan de Munții Parâng, este străbătută de Drumul Național 66 Petroșani – Târgu Jiu, una dintre cele mai spectaculoase șosele din România. În ultimele două secole, oamenii au făcut eforturi considerabile pentru a „îmblânzi” forțele naturii din defileul cu o lungime de peste 30 de kilometri. Stâncile de pe marginea drumului, care urmează cursul Jiului, au fost dăltuite și dinamitate, iar versanții au fost cimentați, străpunși de tuneluri și acoperiți cu plase în numeroase locuri, pentru a diminua pericolul prăbușirii pietrelor și pentru a face loc șoselei, dar și căii ferate.

Căderile de bolovani și arbori, unele de la aproape 200 de metri deasupra șoselei, au continuat să se manifeste frecvent și să facă victime, cea mai recentă, în toamna anului 2022, iar riscul accidentelor nu a putut fi îndepărtat complet.

Video aici

În ultimii ani, lucrările de modernizare din Defileul Jiului, pe Drumul Național 66, au reconfigurat traseul, oferindu-i mai multă siguranță.

Podurile și podețele au fost reabilitate, versanții au fost armați cu plase de oțel în zonele vulnerabile, pe toată lungimea șoselei au fost montate parapete metalice pentru a reduce riscul ca mașinile să ajungă în râu, unele zone de curbe au fost lărgite după ce constructorii au fost nevoiți să dinamiteze porțiuni din munți, au fost construite poduri noi, renunțându-se la unele construcții nesigure.

Cel mai căutat loc din Defileul Jiului este Mănăstirea Lainici, ridicată și pictată în urmă cu două secole. Mănăstirea a rămas una dintre puținele așezări omenești de pe traseul montan. În apropierea ei, mai multe stânci au fost dinamitate pentru a amenajarea drumului și a unor parcări.

Până în 1918, Defileul Jiului a reprezentat granița dintre Transilvania, aflată în Imperiul Austro-Ungar, și România. Din fostul hotar din Pasul Surduc a mai rămas o clădire veche de peste un secol, abandonată pe marginea șoselei Petroșani – Târgu Jiu, între versanții abrupți străbătuți de râul Jiu.

Sursa/foto:adevarul