Vremea

Joi cresc temperaturile. Pe partea estică ajung la valori apropiate de normal, dar în rest se face mai cald decât ar trebui.

Vor fi minus 2 grade în nordul Moldovei și în estul Munteniei și în jur de 13…14 grade în Banat. Mai vin ceva precipitații slabe, iar vântul prinde putere pe partea sud-vestică și în zona montană înaltă.

În Dobrogea și Bărăgan se anunță o zi frumoasă. Domină atmosfera însorită, se mai încălzește puțin, iar după prânz se ating 4 grade.

Cam la fel va fi și în Moldova sudică și în nordul Munteniei, cu mențiunea că pe-aici maximele nu trec de 2 grade. În rest avem tot soare, vreme bună și un vânt insistent pe crestele Carpaților de Curbură.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim vreme schimbătoare. Vor fi înnorări, scurte momente cu soare și, izolat, mai vin câțiva fulgi de zăpadă. Maximele, în creștere față de ziua trecută, ajung la 3 grade. Vântul bate tare pe creste, pe unde, trecător, va viscoli ninsoarea.

Norii se înmulțesc și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. În unele zone o să picure trecător, dar pe parcursul zilei vor fi și perioade însorite. Și pe-aici se face puțin mai cald decât miercuri și se ating 6 grade.

Cele mai mari temperaturi din țară se ating, însă, în ținuturile vestice, mai exact în Banat, pe unde vor fi 13…14 grade. Soarele se arată trecător, dar în zona Crișanei o să vină câteva ploi slabe. Vântul bate tare în sudul Banatului, pe unde vor fi rafale de 60 km/h.

Și în Transilvania vedem puțin soarele printre nori. Pe-aici o să fulguiască puțin în zona montană. Tot pe-acolo, la altitudini mari, se întețește vântul, care viscolește ninsoarea cu viteze de 90 km/h. Maximele ajung la 8 grade în vestul provinciei, pe la Alba Iulia.

În Oltenia avem atmosferă însorită pe tot parcursul zilei. Temperaturile cresc și se face mai cald decât ar trebui: la amiază termometrele vor indica 11 grade. Nu prea sunt semne de precipitații, însă vântul se întețește din când în când.

În sudul țării avem tot soare, vreme bună și temperaturi puțin mai mari decât miercuri. În zona deluroasă se vor atinge în jur de 6 grade. Vântul nu pune probleme, însă pe la munte vin câțiva fulgi de zăpadă.

În București urmează o zi frumoasă, cu soare, câțiva nori inofensivi și vânt domol. La amiază se ating 4…5 grade. Peste noapte se face puțin mai frig decât noaptea trecută și vor fi minus 7 grade la marginea orașului.

La munte se încălzește. Ziua mai vin câțiva fulgi de zăpadă, însă la noapte apar precipitații sub toate formele – mai ales în masivele nordice și vestice. Vântul suflă cu 90 km/h la altitudini mari, pe unde va fi viscol.

Sursa:stirileprotv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *