Șofer băut, accident cu un autobuz parcat
Un şofer care a consumat alcool înainte de a urca la volan a provocat un accident pe un drum judeţean din Făurei, pe 9 martie.
El a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un autobuz parcat pe partea carosabilă.
„La data de 9 martie, ora 19:05, pe DJ157, în interiorul localității Făurei, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 60 de ani, din Făurei, conducea un autoturism pe DJ157, în interiorul localității Făurei, având direcția de deplasare dinspre localitatea Hoisești către Budești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autobuz, care era parcat pe partea carosabilă.
În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni traumatice, fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.
Sursa:monitorulneamt
