Ce se ascunde la Pustiosu: misterele unui loc tainic al dacilor

Ascuns în Munții Orăștiei, la doar câteva sute de metri de Via Transilvanica, sanctuarul de la Pustiosu a rămas un loc plin de mistere. Terasele sale, presărate cu blocuri masive de andezit, și ruinele unui presupus templu i-au intrigat pe arheologi și căutători de comori.

Sanctuarul de la Pustiosu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Via Transilvanica traversează România, din Bucovina până la Dunăre, pe un traseu de peste 1.400 de kilometri, care înșiră unele dintre cele mai pitorești locuri din Carpați.

Via Transilvanica, ofertantă în locuri atractive

În Hunedoara, un segment de 150 de kilometri al rutei de drumeție, inaugurat în 2022 sub numele de Terra Dacica, trece prin Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina (Munții Șureanu) și pe la poalele Retezatului. Călătorii coboară de aici la Ulpia Traiana Sarmizegetusa și părăsesc județul și Terra Dacica la Porțile de Fier ale Transilvaniei, trecătoarea dintre Ardeal și Banatul Montan, respectiv dintre Hunedoara și Caraș-Severin.

În Hunedoara, Via Transilvanica le înfățișează drumeților o mulțime de locuri atractive: satele pastorale din Munții Șureanu (Măgureni și Târsa), locurile stânelor și sălașelor arhaice (Poiana Omului, Fundătura Ponorului), văile sălbatice ale pâraielor de munte (Sibișel, Grădiștea, Ponor), platourile montane locuite din cele mai vechi timpuri (Luncani, Vârtoape), ținutul cetăților dacice (Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru) și al celor mai vechi așezări romane (Ulpia Traiana Sarmizegetusa). Un segment aparte al traseului leagă Valea Grădiștii – locul pe care s-au înșirat cele mai spectaculoase așezări dacice din România – de Platoul Luncanilor.

La Grădiștea de Munte, după ce călătorii părăsesc Valea Grădiștii, lăsând în urmă șoseaua Costești – Sarmizegetusa Regia pentru a urca prin pădure spre satul pastoral Târsa, ei trec la câteva sute de metri de unul dintre locurile pline de mister ale ținutului cetăților dacice.

Dealul Pustiosu

O potecă nemarcată urcă, de la ocolul silvic local, în stânga drumului forestier, spre așezarea dacică de pe Dealul Pustiosu din Hunedoara, aflată la circa 20 de minute de mers pe jos, pe un traseu aproape paralel cu Via Transilvanica, dar care urmează un presupus drum dacic. Vechea potecă urcă tot mai mult spre coama dealului, lăsând tot mai jos valea adâncă a pârâului Pustiosu (Apa Mică), folosită de turiști.

Video aici

Aproape de culmea dealului, acoperite de pădure, pot fi identificate terasele fostei așezări dacice și rămășițele unei mari clădiri cu absidă, identificată de istorici drept sanctuar.

Așezarea dacică a fost descoperită în anii ’50 de arheologii conduși de Constantin Daicoviciu, iar de atunci oamenii de știință nu au mai cercetat-o. În schimb, în anii ’90 și 2000, ruinele edificiilor sale au fost scormonite de căutătorii de comori.

„Pe partea stângă a Apei Grădiștei, înainte de a se împreuna cu Valea Anineșului, se înalță un deal împădurit cu fagi înalți, cunoscut de către localnici sub numele de Pustiosu. Acest deal se întinde în direcția S-V, de-a lungul Apei Grădiștei, începând de la confluența acestei văi cu Apa Mică, hotărnicind spre S-V satul Grădiștea Muncelului de satul Luncani. În ciuda numelui pe care îl poartă acum acest deal, cu râpe abrupte, el este plin de copaci, formând o pădure deasă de fagi înalți, nu prea bătrâni. Nimeni dintre localnici nu-și aduce aminte de acest deal purtând un nume atât de curios și de nepotrivit cu situația locului”, notau arheologii Constantin Daicoviciu, Nicolae Gostar și Ion Horațiu Crișan, în raportul cercetărilor de la Pustiosu, din 1955.

În anii ’50, arheologii au urmat un traseu asemănător cu cel al potecii de astăzi spre așezarea dacică. Au pornit de la casa brigadierului, aflată la confluența Apei Mici cu Apa Grădiștei, au urmat drumul forestier în susul văii circa 150 de metri, apoi au intrat pe o potecă ce urca pe una dintre dâlmele Dealului Pustiosu.

De aici, au continuat pe o pantă lină, urmând ceea ce cercetătorii au identificat drept un drum antic, amenajat pe culme și ușor adâncit în pământ de folosirea îndelungată. De-a lungul acestui traseu au observat mai multe terase, iar după aproximativ 15–20 de minute de mers au ajuns la o terasă mai largă, în apropierea căreia drumul antic se bifurca, cu o ramură spre nord și alta spre vest.

Terasa care le-a atras atenția se întindea pe aproape un hectar, având formă semicirculară, cu vârful pe direcția nordică, iar în partea de sud se sprijinea de poalele unei dâlme înalte și prăpăstioase. Spre nord se aflau drumul antic și pădurea care cobora spre valea Apei Grădiștei.

Misterioasa construcție de la Pustiosu

Peste 100 de copaci înalți ocupau terasa din fața pintenului de pe Dealul Pustiosu, astfel că oamenii de știință au avut dificultăți în cercetarea așezării.

Totuși, încă din primele zile de la începerea săpăturilor au descoperit numeroase blocuri de piatră antice, de calcar și andezit, folosite în componența unor construcții, ceramică, obiecte de fier și câteva movile care indicau urme ale unor edificii antice. Cea mai importantă descoperire a fost reprezentată de ruinele unei construcții circulare, în interiorul căreia se afla o încăpere de formă circulară, iar în interiorul acesteia, o altă încăpere rectangulară și o veche vatră de foc.

Video aici

„Prin două intrări se pătrundea într-un coridor larg, rotund, de unde, prin alte patru intrări, se ajungea în interiorul unui spațiu tot de formă rotundă cu pereți de chirpici văruiți în alb. Lumina pătrundea aici prin ferestruici așezare undeva sus în perete, deoarece acest zid era destul de gros și în consecință mult mai înalt decât zidul cercului exterior. Ultima începere, cu o vatră de foc în mijloc, era probabil încăperea cea mai luxoasă a acestui grandios edificiu dacic. Lumina venea foarte probabil din partea de vest, printr-o deschidere fixată în peretele celui de-al doilea cerc”, notau arheologii.

Acest tip de edificii cu absidă a mai fost identificat și în alte așezări dacice, cele mai cunoscute fiind cele de la Sarmizegetusa Regia, Fețele Albe și Piatra Roșie. Unii arheologi le-au descris ca fiind clădiri cu rol religios sau de întâlnire ale căpeteniilor dacice. Alte construcții asemănătoare, de formă circulară, descoperite în munții din împrejurimile Sarmizegetusei Regia (Rudele, Tâmpu și Maleia), au fost prezentate de unii istorici drept locuințe pastorale sau ale muncitorilor din exploatările miniere antice.

„Aceste locuințe, care derivă probabil din acel primitiv tugurium (n.r. colibă), erau mult apreciate, datorită eleganței și rotunjimii liniei, de către arhitecții daci. Din relieful roman deducem că intrarea era împodobită cu ornamente sculptate în lemn”, arăta istoricul Constantin Daicoviciu.

Arheologii au stabilit că așezarea de pe Dealul Pustiosu data din secolul I î. Hr. Și ar fi fost distrusă în urma unui incendiu. O altă construcție ridicată pe locul ei a fost și ea devastată de foc. În perioada comunistă, turiștii au ajuns rar la așezarea de pe Dealul Pustiosu.

Misterele pietrelor de andezit de la Pustiosu

După 1990, sanctuarul Pustiosu a fost cercetat cel mai adesea de căutătorii de comori, care au scormonit zidurile sale.

Aici a ajuns și omul de știință și publicistul Andrei Vârtic (1948–2009), din Republica Moldova, cunoscut mai ales pentru preocupările sale legate de istoria veche a spațiului carpato-danubian. Acesta descria plastic așezarea, uimit de numărul mare al rocilor de andezit de pe terasele sale și de modul în care era terasată, pe partea nordică, umbrită, a pantei.

„Vine la rând Pustiosu, munte cu sanctuare din andezit. Piatra cu dimensiunile de 432×360×180 = 27.993.600 cm cubi, despre care am vorbit și-n altă parte, zace aici în cantități respectabile pe o terasă colosală, rotunjită în creasta muntelui, străjuită și ea de un fel de construcție din pământ de felul celor de pe Comărnicelul Cetății și Sub Cununi. De ce i-au trebuit dacului aceste pietre veșnice, andezitele? De ce a trebuit să le taie din rocă, urmând linia câmpului magnetic din timpul solidificării – cum a arătat cercetarea noastră, să le fasoneze, să le aducă de la mari depărtări și să le pună în anumite locuri fără sensuri utilitare? Nu faci nici casă, nici grajd, nici chiar sanctuar, din andezite (care are sensul să fie fundamentul atât de perfect la baza unor construcții din nuiele, fețuite cu lut și chirpici?)”, nota acesta.

În apropiere se aflau minele de uraniu de la Gerosu

În apropiere de Pustiosu, într-o altă vale adâncă, la Gerosu, pădurea ascunde rămășițele unor mine de uraniu abandonate din anii ’90. Explorările geologice în Munții Orăștiei ar fi avut loc încă din anii ’40.

„Primele cercetări privind prezenţa uraniului în zonă au fost făcute de nemţi, prin 1942-1943, acei nemţi care l-au ajutat pe Constantin Daicoviciu să facă săpăturile la Cetate (n.r. Sarmizegetusa Regia). Mina pe care o începuseră se mai vede şi acum, se numeşte, cu umorul caracteristic românilor, Gaura Neamţului, şi se află puţin mai sus de sat, pe malul drept al apei (n.r. Grădiștea)”, relata Cornelius Ionescu, un bun cunoscător al zonei.

În primii ani ai comunismului, când exploatarea resurselor naturale ale României era controlată în mare parte de sovietici, goana după metalele rare a continuat în Munţii Orăştiei, până în vecinătatea Sarmizegetusei Regia, însă zăcămintele descoperite nu au fost considerate viabile.

„În timpul ocupaţiei sovietice şi până prin 1980 s-au făcut în continuare săpături, dar doar pentru prospectare, nu şi de exploatare. Minele de pe versantul stâng al Grădiştei, de pe Valea Gerosu, Valea Largă, sunt făcute de ruşi pentru exploatarea uraniului. Minele au fost, de fapt, abandonate după 1989, lăsându-se închiderea lor pe seama timpului”, afirma Cornelius Ionescu.

În anii ’90 și 2000, unii localnici se plângeau de faptul că locurile unde se mai vedeau încă rămășițele minelor nu au fost ecologizate. Garda de Mediu Hunedoara anunţa însă că fostele perimetre miniere nu prezentau un nivel ridicat de radiaţii, încât să pună în pericol sănătatea oamenilor. Andrei Vârtic explorase și el Gerosu, un deal acoperit acum de păduri vaste.

„Chiar alături de Pustiosu, mergând pe cerc spre Sud, atingi cu mâna (de pe Dealul Muncelului, cota 765), muntele Gerosu, cel cu minele moderne de uraniu în el. L-am trecut și noi cu radiometrul în mână, inima lui (a radiometrului) bătând ca inima unui iepure bătrân fugărit de o vulpe tânără. Aceste mine de uraniu au fost săpate industrial ani de-a rândul. Cu ce s-a luat din ele cu basculanta, cu vagonul de cale ferată dus este (căteva ani în urmă pe Valea Grădiștii urca un trenuleț, linia căruia a fost demontată în câteva zile după închiderea exploatării, trenuleț nemaipomenit de trebuincios și localnicilor – azi nu mai au cu ce să-și ducă la Oraș produsele muncii lor de crescători de oi și vite)”, relata publicistul în volumul „Drumul spre Kogaionon”.

Potrivit raportului „Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice orizont 2035”, în zona Grădiștea de Munte există rezerve de Niobiu și Tantal, dar și de pământuri rare – un grup de 17 elemente chimice esențiale în fabricarea produselor de înaltă tehnologie.

În ultimii ani, așezarea de pe Dealul Pustiosu a continuat să rămână ascunsă călătorilor, în ciuda apropierii sale de doar câteva sute de metri de Via Transilvanica.

Sursa:adevarul Foto:adevarul