Botoșani: pe ce străzi se produc cele mai multe accidente cu pietoni

Cea mai mare arteră rutieră din municipiul Botoşani este abonată la accidente grave, astfel că au fost propuse măsuri suplimentare.
Municipiul Botoşani are câteva artere principale predispuse la accidente rutiere. Printre cauze sunt configuraţia străzilor, valorile ridicate de trafic sau de lipsa unor marcaje şi indicatoare suplimentare care să-i ajute pe pietoni şi şoferi. Situaţia a fost discutată într-o şedinţă a Comisiei de analiză a factorilor ce influențează siguranța rutieră la nivelul județului.
Indiferent de zonele problematice invocate (intersecţia de pe strada Petru Rareş din zona Şcolii 1, strada Sucevei zona Carrefour, etc.) cert este că o stradă generează anual accidente grave, indiferent de măsurile luate. Aceasta este Calea Naţională.
„Cele mai multe accidente grave în municipiul Botoşani le-am avut pe Calea Naţională. E singurul tronson unde an de an se produc mai multe accidente, pe restul străzilor avem câte maxim un accident. O excepţie este pe Octav Onicescu, unde eliminăm acum o trecere de pietoni, la intersecţia cu Vârnav, acolo sunt două treceri şi au fost probleme”, a declarat comisar Alexandru Ivanov, şeful Biroului Rutier Botoşani.
Lipsa marcajelor, o mare problemă
Foarte mulţi botoşăneni reclamă lipsa unor marcaje vizibile pe Calea Naţională. Aici, marcajul provizoriu trasat după reabilitarea străzii este şters aproape în totalitate. Reprezentanţii Biroului Rutier spun că, indiferent de măsurile luate – iluminat led în zona trecerilor, scoaterea scuarurilor de tramvai – acel tronson rămâne oricum periculos. Asta la fel ca pe orice stradă care are mai mult de o bandă pe sens.
Chiar şi prefecta era să fie accidentată pe trecere
Situaţia este confirmată şi de prefectul Raluca Curelariu. Aceasta era să fie accidentată pe trecerea de pietoni din dreptul sediului de la Permise.
Semafoare la toate trecerile de pe Calea Naţională
Reprezentanţii Poliţiei spun că, pentru a îmbunătăţi situaţia, Calea Naţională face obiectul unui proiect pentru creşterea siguranţei rutiere.
„Calea Naţională face parte dintr-un proiect pentru care am emis aviz, cu implementare etapizată, ce prevede că toate trecerile de pietoni vor fi semaforizate. În plus, intersecţiile cu semafor existente vor fi corelate cu noile semafoare pentru pietoni, printr-un sistem de management inteligent al traficului. Deci şi la trecerea de pietoni de la Permise. Sistemul va funcţiona pe bază de senzori în asfalt care vor analiza valorile de trafic. Am emis aviz pentru un executant de lucrări, pentru o primă etapă ce presupune digitalizarea semafoarelor şi montarea de senzori în asfalt”, a declarat comisar Alexandru Ivanov. Acesta nu a putut avansa termene certe, dar reprezentanţi ai Primăriei Botoşani spun că proiectul ar putea dura 2 ani. Intersecţiile problematice vor fi tratate cu prioritate.
Trei sensuri giratorii noi
Pe tronsonul din Calea Naţională spre Zona Industrială a fost aprobată amenajarea a trei sensuri giratorii noi: la Gară, la Spitalul de Recuperare şi la intersecţia cu Manoleşti Deal. Într-o primă fază probabil vor fi provizorii. Intrarea de pe orice stradă laterală se va face la dreapta, iar cei care vor dori să facă stânga vor trebui să meargă până la primul sens giratoriu pentru a întoarce.
Şi pentru alte artere sunt propuse măsuri suplimentare. Spre exemplu, pe strada Sucevei a fost propusă introducerea de separatoare de sens din beton. În plus, la ieşirea principală din supermarketul Carrefour se va putea merge doar la dreapta, până la primul sens giratoriu, de la intersecţia cu Primăverii.
Pe şoseaua Iaşului măsura limitării vitezei la 50 km/h (deşi soluţia ideală ar fi fost separatoarele de sens din beton), a dat rezultate, în ultimii ani nemaifiind înregistrate accidente foarte grave.

Video aici
Sursa: monitorulbt Sursa foto:monitorulbt
