Impact violent în Cluj. O persoană a fost extrasă dintre fiare după un accident provocat de neatenție

Polițiștii clujeni au transmis în seara de miercuri, 20 mai, mai multe informații despre cum s-a produs accidentul de pe DN1 E60 de lângă Huedin. O victimă a fost extrasă dintre fiarele mașinii și transportată cu elicopterul SMURD. 

La data de 20 mai a.c., în jurul orei 18.55, s-a produs un accident rutier grav pe DN1 E60, în afara orașului Huedin, din județul Cluj care s-a soldat cu rănirea unei persoane.

”Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că o femeie de 50 de ani, din județul Bihor, care conducea un autoturism dinspre Huedin înspre Poieni, pe fondul altor preocupări de natură a-i distrage atenția, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule care circula din sensul opus de mers, condus de un bărbat de 30 de ani, din județul Bihor”, a transmis IPJ Cluj. 

”În urma impactului autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-un alt autoturism care circula în spatele ansamblului de vehicule, la volanul căruia se afla un bărbat de 66 de ani, din județul Timiș. În urma evenimentului, o femeie de 43 de ani, pasageră în autovehiculul condus de femeia de 50 de ani, a necesitat îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

La intervenție participă efective din cadrul ISU Cluj, precum și un elicopter SMURD, pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Cercetările la fața locului continuă, autoritățile urmărind stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului”, au mai informat polițiștii clujeni.  

Traficul a fost blocat miercuri seara pe ambele sensuri de mers pe DN1 E60, până la ora 21:45, a mai transmis IPJ Cluj. 

Video aici

Sursa:zcj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *