Fenomen spectaculos în România: lacul care își schimbă culoarea și atrage tot mai mulți turiști

La două decenii de la închiderea ultimelor mine de aur, micile orașe miniere dezvoltate în jurul lor au încercat să se reinventeze, mizând pe valorificarea potențialului turistic al zonelor care le înconjoară, cu numeroase locuri deosebite.

Lacul Albastru a rămas o atracție turistică a orașului Baia Sprie. Foto: Primăria Baia Sprie.

Orașele Baia Sprie, din Maramureș, Zlatna și Abrud, din județul Alba, și Brad, din județul Hunedoara, s-au dezvoltat în mijlocul unor peisaje spectaculoase.

Centrele lor istorice, cu clădiri ridicate în secolele trecute, sunt înconjurate de cartiere muncitorești liniștite, care par încremenite în timp, dar și de întinderi montane acoperite de păduri, brăzdate de rămășițele industriei miniere: galerii, puțuri, cariere care au luat forma unor cicatrici galbene uriașe, în versanții înverziți de pădure, uzine de preparare părăsite și foste colonii muncitorești.

Orașul minier din Maramureș, cu atracții turistice deosebite

Aflat în vecinătatea municipiului Baia Mare, la poalele Munților Gutâi, orașul Baia Sprie, cu 14.000 de locuitori, a fost unul dintre marile centre miniere ale Maramureșului. Așezarea este atestată documentar în secolul al XIV-lea, iar existența sa a fost legată de peste șapte secole de exploatarea aurului, argintului și a minereurilor neferoase. În secolul al XIX-lea, la Baia Sprie funcționau 46 de societăți miniere și erau cunoscute peste 300 de mine și glocuri de exploatare.

Video aici

Centrul său istoric, dominat de vechile biserici romano-catolică, reformată și ortodoxă, păstrează numeroase indicii despre importanța din trecut a orașului. Cea mai spectaculoasă dintre ele este Biserica romano-catolică „Sfânta Maria”, ridicată în secolul al XIX-lea, în stil neoclasic, cu elemente de inspirație romanică. Tot aici, călătorii găsesc clădirea Primăriei, una dintre construcțiile emblematice ale centrului vechi.

„Fost sediu al Oficiului Minelor, ea flanchează patrulaterul centrului istoric al urbei și a fost construită în anul 1739, în stil baroc. Clădirea a fost ridicată pe ruinele vechii primării, ce a fost distrusă în 1539. Tavanele încăperilor interioare sunt frumos decorate cu basoreliefuri, iar emblema minerească — două ciocane încrucișate — mai poate fi văzută pe bolțile intrărilor de la subsol”, informează Primăria Baia Sprie.

În centrul vechi, pe marginea drumului Baia Mare–Baia Sprie–Sighetu Marmației, se înșiră alte case vechi, cu pivnițe adânci și intrări boltite. Înfățișarea lor seamănă cu galeriile miniere, iar fațadele au păstrat elemente arhitecturale din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În vecinătatea centrului, cartierele de blocuri muncitorești construite în perioada comunistă amintesc de forfota trecutului minier al așezării.

Atunci, Baia Sprie și-a extins exploatările, iar mulți localnici munceau în Mina Baia Sprie, la exploatările Herja și Șuior, la puțurile și galeriile din Dealul Minei ori la Uzina de Preparare Baia Sprie.

Minereurile erau transportate la flotație, unde erau concasate, măcinate și separate pentru recuperarea metalelor. În perioada comunistă, exploatările au fost extinse, însă activitatea minieră a intrat în declin după 1990. Mina Baia Sprie și exploatările din jurul ei au fost închise în 2006. Ruinele industriei miniere sunt încă prezente la marginea orașului. Colonia minieră și fosta uzină de preparare au fost propuse de-a lungul timpului pentru reconversie și valorificare turistică. În apropiere, dealul Minei, galeriile închise, puțurile și construcțiile degradate păstrează amintirea industriei care a susținut orașul timp de secole.

1/14

Lacul Albastru Foto Primăria Baia Sprie jpg

Lacul Albastru din Baia Sprie, format în anii 1919–1920 în urma prăbușirii unei galerii miniere a devenit cunoscut datorită culorii sale schimbătoare.

„Prezența în apă a sulfatului de fier creează reflexii de albastru și turcoaz primăvara, în lunile aprilie și mai, verde-smarald în perioada verii, iar toamna lacul capătă o culoare verde-maronie. Lacul Albastru a primit statutul de rezervație naturală de interes hidrogeologic în anul 1977, iar mai apoi în anul 2020”, arată Primăria Baia Sprie.

La Lacul Albastru, turiștii pot ajunge pe un traseu care începe din centrul orașului Baia Sprie. Drumul urcă prin spatele Bisericii romano-catolice „Sfânta Maria”, trece pe lângă Fântâna lui Stoll, amenajată în secolul al XIX-lea, apoi continuă pe o stradelă pavată spre liziera pădurii și spre Dealul Minei.

Traseul din centrul orașului până la lac este marcat cu punct roșu și cruce roșie. O altă rută, marcată cu cruce albastră, urcă dinspre pârâul Tulbure și fosta Exploatare Minieră Baia Sprie.

Serpentinele din Pasul Gutâi

La ieșirea din Baia Sprie spre Sighetu Marmației, drumul național traversează, pe aproximativ 20 de kilometri, cea mai spectaculoasă porțiune a sa. DN18 urcă prin pădurile Munților Gutâi până în pasul aflat la 987 de metri altitudine, apoi coboară în serpentine spre localitatea Mara și spre Țara Maramureșului.

Video aici

Șoseaua a fost modernizată în anii ’60 și ’70, pe traseul unui drum montan mai vechi și greu de străbătut. Mii de oameni au lucrat la amenajarea curbelor, a terasamentelor și a zidurilor de sprijin.

„Drumul lui Dragoș Vodă trece pe sub fagii și brazii impunători, peste Gutâi. Drumul unește Baia Mare cu cel mai nordic oraș al țării, cu Sighetul Marmației. Unește Maramureșul, prin Pasul Prislop, cu Moldova. Unește centrele miniere cu Țara Oașului. Pe aici, legendele cântă faptele lui Pintea Viteazul”, informa publicistul Traian Filip, în 1968.

1/12

Orasul Baia Sprie Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (14) jpg

Pasul Gutâi, cunoscut în trecut și ca Pasul Paltinu sau Pasul Pintea, desparte Munții Ignișului de Munții Gutâi și face legătura dintre Depresiunea Baia Mare și Maramureșul istoric.

Patrulaterul aurifer

În Munții Apuseni, Abrud, Zlatna și Brad s-au dezvoltat în apropierea unora dintre cele mai bogate zăcăminte de aur, argint și cupru din Europa.

Împreună cu Roșia Montană, Săcărâmb, ele au făcut parte din ținutul cunoscut sub numele de „Patrulaterul Aurifer”. Regiunea, întinsă pe aproximativ 600 de kilometri pătrați în Munții Metaliferi, era mărginită de Abrud și Roșia Montană la nord, Zlatna la est, Săcărâmb la sud și Brad, alături de câmpul minier Barza și localitățile de pe valea Crișului Alb, la vest.

Video aici

„Zăcămintele de aur din Munții Metaliferi au reprezentat principala sursă de aur a României, probabil peste 75 la sută din cantitatea totală extrasă de-a lungul istoriei provenind din această zonă. La scara întregului lanț carpato-balcanic, această unitate reprezintă o anomalie a metalogenezei aurului și a rămas una dintre cele mai productive regiuni miniere aurifere din Europa și din lume. Cantitatea istorică de aur extrasă din cele aproximativ 60 de zăcăminte epitermale cunoscute din Patrulaterul Aurifer a fost de circa 1.750 de tone”, arată geologii Gheorghe C. Popescu, Gheorghe Ilinca, Antonela Neacșu și Grigore Verdeș, în lucrarea „The Gold Museum of Brad”.

Muzeul aurului din Brad

Până la mijlocul anilor 2000, cele mai multe mine de aur și-au încetat activitatea, ultimele fiind Roșia Montană, din vecinătatea Abrudului și centrul minier Barza, din vecinătatea Bradului.

Video aici

Municipiul Brad, cu mai puțin de 13.000 de locuitori se află pe valea Crișului Alb și este traversat de DN76 Deva–Oradea. Orașul minier din nordul județului Huendoara a fost afectat de declinul mineritului, după închiderea, în 2006, a exploatărilor de la Barza–Gurabarza, unde în anii ’90 lucrau peste 5.000 de oameni.

Brad a păstrat însă una dintre cele mai spectaculoase mărturii ale istoriei aurului românesc. Aici se află Muzeul Aurului, ale cărui colecții cuprind eșantioane rare de aur nativ, minerale, unelte și documente despre mineritul din Munții Apuseni. Unele exponate au forme naturale asemănătoare unor plante, animale ori obiecte și provin din minele Patrulaterului Aurifer.

În apropiere de Brad, călătorii găsesc galeria Treptele Romane, una dintre cele mai vechi exploatări aurifere din zonă. Mina a fost deschisă în vremea romanilor și refolosită în secolul al XIX-lea. Brad este și un loc de popas pentru călătorii care urmează valea Crișului Alb spre Țara Moților și centrul Munților Apuseni.

Roșia Montană, ținutul aurului antic

Orașul Abrud, din județul Alba, cu puțin peste 4.000 de locuitori, a fost în trecut unul dintre cele mai prospere centre ale Țării Moților. Minele din împrejurimi și apropierea de Roșia Montană au atras negustori, meșteșugari și căutători de aur, iar centrul orașului a fost împodobit cu biserici și clădiri ridicate de familiile înstărite.

1/21

Orasul Abrud din Alba Foto Daniel Guta (2) JPG

Multe dintre clădirile vechi au rămas aproape pustii, dar păstrează amintirea bogăției din trecut. Piața centrală a fost și scena unor evenimente tulburătoare. Orașul a fost devastat de mai multe ori, în timpul Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, și al Revoluției transilvănene de la 1848–1849.

Din Abrud, călătorii urcă zece kilometri până la Roșia Montană, unul dintre cele mai vechi centre miniere din Europa.

Așezarea antică Alburnus Maior este atestată din anul 131, iar în masivele sale au fost păstrate galerii romane, necropole, monumente funerare, edificii sacre și urmele clădirilor publice ale vechiului district aurifer.

Mina de la Roșia Montană t a fost închisă în 2006, iar în 2021 Peisajul cultural minier Roșia Montană a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind recunoscut pentru sistemul minier roman și pentru evoluția exploatărilor aurifere de-a lungul a aproape două milenii.

Coșul de fum uitat de la Zlatna

Zlatna, oraș cu aproximativ 6.500 de locuitori, se află la 35 de kilometri de Alba Iulia, pe valea Ampoiului. În Antichitate, aici s-a dezvoltat Ampelum, unul dintre principalele centre administrative și miniere ale Daciei romane. Vestigiile antice, bisericile și clădirile monument din centrul orașului amintesc de îndelungata istorie a așezării, însă imaginea Zlatnei a fost marcată în secolul XX de minele și uzinele metalurgice care prelucrau minereurile neferoase din Munții Apuseni.

Video aici

Orașul a fost considerat unul dintre cele mai poluate din România comunistă, din cauza emisiilor de dioxid de sulf și pulberi cu metale grele produse de uzina Ampelum.

„Inginerul-șef Mircea Roman a văzut cu ochii lui grădinile oamenilor și pădurile arse de acidul sulfuric, provenit din combinarea bioxidului de sulf cu umiditatea din atmosferă, a văzut, de asemenea, ciorapii femeilor arși de același nefericit acid. Știe că există multe intoxicații cu plumb, că sunt afectate căile respiratorii, că oamenii au dureri de cap din pricina gazelor rezultate în urma procesului de producție și mai știe că, din cauza cadmiului, osul devine spongios și fragil”, informa revista „Flacăra”, în 1987.

Industria metalurgică s-a restrâns după 1990, iar vechea uzină și-a încetat definitiv activitatea în 2003. Din fostul ansamblu industrial a rămas coșul de evacuare a gazelor, înalt de 220 de metri, care domină orașul și valea Ampoiului și atrage privirile călătorilor.

Sursa: adevarul Lacul Albastru a rămas o atracție turistică a orașului Baia Sprie. Foto: Primăria Baia Sprie