Accident provocat de un motociclist fără permis. Vehiculul era neînmatriculat și neasigurat

La data de 6 august, ora 14:23, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Gârcina au fost sesizați, de către o femeie de 35 de ani, din comuna Gârcina, despre faptul că, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 145, în sat Cuejdiu, din direcția Cuejdiu spre Gârcina, ar fi fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube material.
O șoferiță a alertat autoritățile
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că accidentul a fost provocat de un bărbat de 36 de ani, din Hangu. Acesta conducea un vehicul de tip moto-cros și a intrat în coliziune cu autoturismul la volanul căruia se afla femeia de 35 de ani.
În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar vehiculul de tip moto-cros nu este înregistrat sau înmatriculat și nici nu este asigurat pentru răspunderea civilă obligatorie.
Cercetat penal
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Sursa: monitorulneamt
