Valoarea tichetelor de masă poate creşte până la 15 lei
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți cu 250 de voturi “pentru” și două abțineri proiectul de lege care oferă angajatorilor posibilitatea să mărească valoarea tichetului de masă până la 15 lei.
În prezent, valoarea tichetelor de masă este de 9,40 lei. Deputaţii au votat proiectul de lege, cu toate că Executivul s-a opus acestei majorări.
Iniţiatorii legii, parlamentari din PNL, PSD şi UDMR, susţin că valoarea tichetului de masă din acest moment este cea mai mică din Europa şi că nu acoperă o masă de prânz.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, aşa încât legea va merge pentru promulgare la Preşedinţie.
Decizia finală o va avea însă angajatorul, care va hotărî dacă majorează sau nu valoarea actuală a tichetelor de masă.
sursa: stiri.tvr.ro
