Durerea unei familii de a-și fi pierdut unicul fiu, astăzi se împlinește un an de moartea lui Bogdan Gigină

Bogdan Gigină avea 28 de ani şi lucra la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei de opt ani. Unul dintre colegi era chiar tatăl său. În seara de 20 octombrie 2015, agentul Gigină a fost motociclistul desemnat să deschidă coloana oficială lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier şi ministru al afacerilor interne. Pe o ploaie măruntă, vizibilitate redusă şi cu o viteză de 84 km/h, spun procurorii, în zona Bulevardului Ştirbei Vodă agentul a pierdut controlul motorului şi a căzut într-o groapă ce fusese săpată pentru remedierea unei avarii la reţeaua de distribuţie a gazelor.

“Familia trăieşte să afle adevărul, să afle ce s-a întâmplat. Să vorbeşti cu el la telefon, să-l aştepţi acasă să mănânce şi la două ore să primeşti telefon că a murit este cutremurător. (…)Să fi spus domnul Oprea – lăsaţi-l pe amărâtul ăsta să plece, nu este de mers cu motocicleta pe vremea asta. El putea să refuze. Eu cred că el a cerut să plece, dar cei care răspundeau de el nu l-au lăsat să plece pentru că le era frică de superior”, a declarat pentru MEDIAFAX Lucreţia Stavaru, mătuşa lui Bogdan, precizând şi că familia aşteaptă finalizarea anchetei.

În noaptea producerii accidentului, reprezentanţii Poliţiei Capitalei comunicau că agentul era la fluidizarea traficului în zona intersecţiei Stirbei Vodă, abia a doua zi recunoscând că era angrenat în “ fluidizarea traficului rutier şi deplasare în siguranţă a unei coloane oficiale”, constituită pentru “viceprim–ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne” Gabriel Oprea.