Inspecţia tehnică periodică, posibilă și în afara țării?

Cetăţenii români din diaspora care deţin vehicule înmatriculate în România ar putea să realizeze inspecţia tehnică periodică (ITP) inclusiv pe teritoriul statelor membre Spaţiului Economic European, potrivit unui proiect depus de senatorul Şerban Nicolae.

Acesta propune modificarea OUG 81/2000 în sensul că “activitatea de inspecţie tehnică periodică se poate realiza, atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul Republicii Moldova, pe teritoriul statelor membre ale Spaţiului Economic European şi pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, prin operatori economici autorizaţi, numai pe baza unui contract de franciză încheiat cu RAR de către aceştia, în condiţiile legii”.

Astfel, activitatea de inspecţie periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România ar urma să se facă, în afara ţării, numai prin persoane autorizate în România.

În expunerea de motive, senatorul subliniază că pentru cetăţenii români din diaspora europeană, “egali în drepturi cu cetăţenii români care trăiesc în interiorul graniţelor României”, costurile aferente ITP se vor reduce în mod semnificativ, la aceasta adăugându-se şi “eliminarea disconfortului inerent deplasării în ţară pentru o obligaţie legală”.

sursa: evz.ro