Situația traficului la ora 08.00
Data: 03 Noiembrie 2016
Ora: 07.15
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere.
În județul Brăila, din cauza unui eveniment rutier (un autotren s-a răsturnat în afara părții carosabile), traficul pe DN21(E584) se desfășoară ușor îngreunat la ieșirea din localitatea Albina (județul Brăila) către municipiul Brăila. Remorca tirului este în afara carosabilului, însă cabina ocupă prima bandă a sensului către Brăila.
În județul Mehedinți, din pricina defectării unui autotren pe partea carosabilă, circulația rutieră pe DN6 Caransebeș – Drobeta-Turnu Severin se desfășoară ușor îngreunat la km 359, în apropierea municipiului Orșova. Acesta ocupă o parte din banda aferentă sensului de deplasare către Drobeta-Turnu Severin.
Începând cu data de 1 noiembrie 2016, au fost închise câteva tronsoane ale unor drumuri naţionale (care se încadrează la nivelul IV de viabilitate sau conform regulamentelor de funcţionare) pentru perioada de iarnă. Acestea sunt:
–DN7C-Transfăgărăşan, pe tronsonul Piscu Negru (km 104, judeţul Argeş) – Bâlea-Cascadă (km 130+800, judeţul Sibiu) – până în data de 30 iunie 2017, cu posibilitate de modificare, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;
–DN67C-Transalpina, pe tronsonul Rânca (km 34+800, judeţul Gorj) – Şugag (km 79+200, judeţul Alba) – până în data de 31 martie 2017, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;
–DN17D, în Munţii Rodnei (Paul Rotunda), pe tronsonul nemodernizat, între Valea Mare, Şanţ (km 86+100, judeţul Bistriţa-Năsăud) şi Cârlibaba (km103+632, judeţul Suceava), până în data de 31 martie 2017;
–DN1R, în Munţii Apuseni (Pasul Ursoaia), între Poiana Horea (km 58+550, judeţul Cluj) şi Mătişeşti (km 62, judeţul Alba), până în data de 31 martie 2017.
