Accident GRAV pe Dunăre, s-a activat PLANUL ROȘU
Sase persoane au ajuns la spital in urma unui accident naval care a avut loc joi seara, pe Dunare, in Tulcea, la Mila 35. Trei dintre victime au fost externate dupa ce au fost investigate de medici.
Celelalte au ramas peste noapte in grija doctorilor. Ranitii se aflau la bordul unei ambarcatiuni de tip taxi pe apa, care s-a ciocnit violent de o salupa. Deocamdata nu se stie cine se face vinovat de cele intamplate, insa o ancheta va stabili acest lucru.
Accidentul naval a avut loc dupa lasarea intunericului, pe Bratul Sfantu Gheorghe. Ambarcatiunea de tip taxi pe apa, la bordul careia se aflau 14 medici, s-a ciocnit violent de o salupa.
Plt. adj. Angela Tulceanu, ISU Tulcea: “In jurul orei 18:30 Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Tulcea a fost solicitat sa intervina pentru salvarea a 14 persoane care se aflau intr-o ambarcatiune de tip water taxi, implicata intr-un accident naval pe Dunare. A fost activat planul rosu de interventie.”
Odata alarmati, salvatorii au intervenit de urgenta. Ranitii cu leziuni serioase au fost dusi de pompieri cu salupele la Spitalul Judetean din Tulcea. Celelalte persoane implicate au primit ingrijiri medicale la fata locului si au refuzat transportul la spital.
Dr. Tudor Nastasescu, director Spitalul Judetean Tulcea: “Trei sunt deja investigati si externati inca doi sunt internati in spital in urma unor traumatisme cerebrale, iar unul din cazuri este cu niste leziuni cu potential evolutiv, cerebrale, drept pentru care a fost transferat, la spitalul judetean Constanta.”
Cele 14 persoane aflate la bord sunt medici din Republica Moldova si, din primele informatii, se pare ca mergeau la un Congres de Cardiologie.
Capitania Zonala a Portului Tulcea si Poliţia Transporturi din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului au inceput cercetarile pentru a stabili cum s-a intamplat totul.
Acesta este primul accident petrecut pe Dunare, de la inceputul anului, cu un numar atat de mare de victime.
sursa: stirileprotv.ro