Cisterna cu GPL răsturnată pe E 581 a fost repusă roți
Lucrătorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui au repus pe roți, cu ajutorul unei macarale, cisterna cu GPL răsturnată în noaptea de marți spre miercuri pe E 581, în localitatea Valea Grecului, spre Vama Albița.
‘A fost o misiune dificilă a pompierilor, care s-au mobilizat și au asigurat măsurile specifice în zonă, având în vedere că a existat un real pericol de explozie. Traficul a fost de mai multe ori oprit, în funcție de lucrările efectuate, însă totul s-a făcut cu respectarea procedurilor, în condiții de siguranță. S-a reușit transferarea cantității de GPL într-o altă cisternă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime’, a declarat prefectul de Vaslui, Isabel Bogdan.
Vaslui: Cisternă cu GPL, răsturnată pe DE 581
O cisternă încărcată cu aproape 13.000 litri de GPL, din Republica Moldova, s-a răsturnat, în noaptea de luni spre marți, pe DE581, pe raza localității vasluiene Valea Grecului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, cpt. Petru Iftene, la locul producerii accidentului au intervenit pompieri din cadrul Secției Huși, cu două autospeciale de stingere, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
‘La ora 5.00 au început operațiunile de transvazare din cisterna răsturnată, într-o altă cisternă sosită din Republica Moldova. Pentru alimentarea pompelor s-a utilizat un generator trifazat, solicitat de la un distribuitor de energie electrică. Pompierii monitorizează îndeaproape operațiunile, fiind creat un dispozitiv de intervenție pentru asigurarea măsurilor de prevenire’, a declarat reprezentantul ISU Vaslui.
La fața locului a fost prezent și prefectul județului Vaslui, Isabel Bogdan.
‘În zonă a existat pericol de explozie, dar forțele ISU s-au mobilizat și au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice în zonă. Traficul a fost blocat, apoi s-a dat drumul, alternativ, pe un singur sens de mers. Odată cu începerea operațiunii de descărcare a cantității de GPL într-o altă cisternă, circulația a fost din nou oprită pe DE581, către Vama Albița’, a declarat Isabel Bogdan.
Potrivit autorităților nu au fost înregistrate victime și nici scurgeri din cisternă. Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Sursa:agerpres.ro