O Dacie venită din SUA, un Lăstun impecabil și alte 70 de mașini au fost expuse la Brașov !
Peste 70 de automobile care circulau mândre pe șoselele țării în anii ‘70 și ‘80 au putut fi admirate în Piața Sfatului din Brașov sâmbătă, 9 mai, la Întâlnirea Națională Dacia Clasic, eveniment care a adunat posesori de automobile istorice Dacia din toate colțurile țării, dar și din SUA, Marea Britanie, Austria și Ungaria.
Una dintre vedetele expoziției a fost mașina lui Eduard Palaghiță, venită tocmai de la New York pentru eveniment. Proprietarul, un brașovean care a emigrat în SUA când avea 12 ani, circulă cu ea zi de zi pe Broadway, prin Times Square sau prin Manhattan. Mașina este un Renault 12 (sora Daciei 1300) produs în Franța în anul 1974 special pentru export pe continentul american. Eduard și-a pus, însă, siglă de Dacia și a avut chiar și numere românești.
La Brașov a venit și o Dacia 500 Lăstun, numită “după pasărea care doarme în zbor”, spune proprietarul, maramureșeanul Liviu Ilieș. Îndrăgostit de acest model, a căutat timp de 10 ani un Lăstun în stare bună pe care să îl restaureze. A găsit tocmai în Ungaria și nu a stat pe gânduri, a bătut palma imediat.
A stârnit admirație și Dacia 1300 de curse a pilotului brașovean Dan Spuderka, o mașină unică pe care o veți vedea la raliuri. Proprietarul ei a investit mulți bani, multă răbdare și multă pasiune pentru a transforma un automobil Dacia din 1972 într-o mașină de competiție, folosindu-se doar de piese din vremea respectivă.
În Piața Sfatului din Brașov a fost expusă și o Dacia Shifterossa, un Papuc cu volan pe dreapta fabricat pentru a fi exportat în Marea Britanie. Proprietarul, Alexandru Enache, a găsit-o abandonată într-o curte din Anglia și a decis să o salveze. Shifterossa este restaurată în proporție de 80% iar când va fi gata, Alex o va folosi ca mașină de zi cu zi în Marea Britanie.
Întâlnirea Națională Dacia Clasic s-a bucurat și de prezenta a trei Dacia 1300 Miliția, cu girofar și stație, ai căror proprietari au venit îmbrăcați în costume de milițian. În Piața Sfatului, ele au flancat-o pe Tovarășa, Dacia 2000 destinată cuplului Ceaușescu și înalților demnitari comuniști, prezentă și la ediția de anul trecut a întâlnirii.
După expoziția din centrul Brașovului, Daciile istorice au pornit în coloană spre Motelul Timișul de Jos. Aici, într-un cadru restrâns, proprietarii automobilelor de colecție s-au întrecut la concursuri precum “Senzație majoră cu 1 la oră” (în care au împis mașini cu motorul oprit), “Am rezerva cea mai tare” (cine are roata de rezervă umflată cel mai bine), “Categoria pană” (cine schimbă cel mai repede o roată) sau “Tolba cu piese” (ghicitul pieselor dintr-un sac).
Sponsorul Retromobil Club România, Allianz-Țiriac, a oferit premii pentru cele mai frumoase povești cu Dacia și a realizat pe loc fotografii cu magnet pentru proprietarii de automobile.
Întâlnirea Națională Dacia Clasic a fost organizată de secția Dacia Clasic a Retromobil Club România, care are drept scop salvarea cât mai multor automobile fabricate în țara noastră. Anul trecut, 75 de Dacii au primit atestatul de vehicul istoric. Cei care au muncit să le restaureze au protejat, practic, o parte din istoria auto a României.
