O viaţă curmată la numai 16 ani, în drum spre şcoală

O elevă de 16 ani a fost accidentată mortal, vineri dimineață, pe o trecere de pietoni de pe DN 1B, accidentul producându-se pe raza localității prahovene Chițorani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, elevă în clasa a IX-a, se îndrepta spre școală, ea fiind acroșată de o mașină pe trecerea de pietoni și proiectată pe contrasens, unde a fost lovită de un cap tractor.

În urma impactului, adolescenta a decedat.

În cauză, Poliția a deschis dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, a precizat Brezeanu.

Sursa:agerpres.ro