S-a urcat băut la volan și a blocat traficul pe o autostradă în Italia după ce s-a răsturnat

Un tir al firmei de autotransporturi Arcese a ieșit de pe carosabil în Italia. Vehiculul circula pe șoseaua de centură din zona nordică. Șoferul, un român de 47 de ani, era beat și avea o rată de alcoolemie de trei ori peste limita legală.

Vehiculul greu, care transporta materiale din hârtie, circula în direcția Milano-Aosta pe porțiunea cuprinsă între racordurile către Borgaro și Caselle, pe teritoriul provinciei Torino. În zona stației de servicii Stura Sud, acesta a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe o parte.

Bucăți desprinse din tir au lovit o mașină aflată în trecere, dar nimeni nu a fost rănit. Pentru îndepărtarea vehiculului tehnicienii de la Ativa au trebuit să solicite închiderea traficului pe banda dreaptă a șoselei de centură.

Sursa:evz.ro