Gestul IMPRESIONANT al unui șofer. Și-a accidentat propria mașină pentru a salva o viață
În Germania, un șofer care leșinase la volan a fost la un pas de un accident fatal pe Autobahn. Mașina a început să se lovească din ce în ce mai puternic de separatoarele de drum. Din fericire, un bărbat care conducea o Tesla a văzut totul, s-a pus în fața mașinii fără control și a frânat ușor până când autoturismul s-a oprit.
Bărbatul inconștient a fost dus imediat la spital unde și-a revenit. Tesla Model S a suferit daune considerabile după această „cascadorie”, însă proprietarul nu regretă nimic.
