Accidente grave în Chişinău. Trei oameni au murit arşi de vii VIDEO!
Trei oameni și-au pierdut viața în urma unui accident rutier care a avut loc duminică seara, la ieșirea din localitatea Stăuceni, din Republica Moldova.
“Acest bărbat, care era pasager în mașină a scăpat cu viață întrucât în urma impactului a fost posibil să iasă din automobil. Celelalte rămânând imobilizate în mașină nu s-au putut salva, iar ulterior a izbucnit incendiul, ceea ce a făcut ca ei să-și piardă viața”, a declarat ofițerul de presă al Serviciul Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan, potrivit publika.md.
Un alt accident grav s-a produs aseară în apropierea Gării de Sud din Chişinău. Un bărbat care trecea strada neregulamentar a fost lovit mortal de un taxi. Victima avea 63 de ani
“Oamenii care trăiesc aici spun că el în toată ziua umbla beat ba încolo, ba dincolo. Și l-au văzut la magazin cu două sticle de bere. Poate și era băut, eu nu știu”, a spus şoferul taxiului.
Cel de-al treilea accident s-a produs, noaptea trecută, pe bulevardul Dacia din Chişinău. Maşina în care se aflau doi tineri a derapat şi a ajuns într-un copac. “Pe strada Dacia, neajungând intersecția cu Cuza Vodă s-a produs un accident. Automobilul Kia Sito a derapat de pe traseu izbindu-se într-un copac. În automobil se aflau două persoane care nu au avut de suferit”, a spus un inspector de patrulare.
În ultimele 24 de ore, în Chişinău s-au produs șapte accidente rutiere soldate cu patru morți și 12 răniţi.