Un studiu realizat de cei de la Ford arată că tinerii sunt în continuare teribiliști la volan

Ford se ocupă de pregătirea și instruirea tinerilor cu ajutorul programului Ford Driving Skills for Life. În fiecare început de an, Ovalul Albastru vine cu diverse studii cu privire la comportamentul șoferilor tineri. Anul acesta, Ford a recidivat și ne oferă o serie de date importante cu privire la comportamentul tinerilor șoferi.

Conform studiului, 82% dintre cei care au participat la sondaj au declarat că încă folosesc mașina familiei. 39% spun că încalcă limitele de viteză, 35% iau cheile fără să aibă acordul părinților, iar 27% folosesc telefonul mobil în timp ce conduc. Din păcate, 6% dintre respondenți au spus că au șofat sub influența alcoolului.

“Întoarcerea în casa părinților sau pur și simplu amânarea momentului mutării sunt circumstanțe care pot duce la escaladarea unor conflicte între părinți și tinerii care au trecut peste vârsta copilăriei. Tinerii adulți privesc mașinile părinților ca pe scurtături spre propria libertate, ca baze pentru activitățile sociale. Dar, pentru siguranța acestora și a celorlalți participanți la trafic, tinerii trebuie să se asigure că șofează responsabil, mai ales dacă se află la volanul unei mașini mai puternice decât cele cu care sunt obișnuiți”, spune Jim Graham, manager al proiectului Ford Driving Skills for Life.

În Europa, aproximativ jumătate dintre tinerii cu vârste între 18 – 29 de ani locuiesc împreună cu părinții. În plus, rata ridicată a șomajului, costurile mari ale chiriilor sunt doar câteva dintre motivele pentru care mulți dintre studenți se întorc acasă după finalizarea studiilor.