Izvorul Tămăduirii 2017. Tradiții și superstiții
Sărbătoarea are o istorie veche de 1500 de ani şi evocă un miracol care datează din secolul al V-lea, pe vremea evlaviosului Leon cel Mare, cu puţin timp înainte ca acesta să ajungă împărat. Legenda spune că Leon cel evlavios şi binecredincios se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului unde a întâlnit un bătrân orb. Leon s-a oferit să-l călăuzească. Din vorbă în vorbă, Leon a constatat că bătrânul era un om religios care obişnuia să le spună creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ocrotite de Maica Domnului, protectoarea sihaştrilor retraşi în acele locuri.
Legenda mai spune că, prinşi în discuţii legate de Învierea Domnului, cei doi s-au rătăcit și atunci când orbului i s-a făcut sete şi l-a rugat pe Leon să-i aducă apă, viitorul împărat n-a găsit. Atunci când era deznădăjduit, el a auzit o voce: “Nu este nevoie să te osteneşti, Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi! Atunci vei cunoaşte cine sunt eu!” Leon a urmat întocmai sfatul primit „de sus”, iar orbul şi-a recăpătat în mod miraculor vederea. Când s-a înfăptuit minunea, orbul a exclamat: ”Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit!” Copleşit de cele întâmplate, Leon a îngenuncheat şi a rostit la rândul lui: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduitor, fântâna dătătoare de sănătate”!
Înţeleptul orb i-a zis lui Leon că, în curând, va ajunge împărat. Profeţia s-a împlinit, iar prima grijă a împăratului Leon a fost să ridice o biserică, aproape de izvorul tămăduitor. Se spune că după ce a băut apă din apa vindecătoare, chiar și împăratul Justinian s-a însănătoşit, după o grea suferinţă.
Izvorul s-a păstrat până în zilele noastre. La Istanbul, denumirea actuală a vechii cetăţi a Constantinopolului, credincioșii se pot închina într-o biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii, ridicată în secolul al XIX-lea, la subsolul căreiea există un paraclis ce datează din secolul al V-lea și care adăposteşte un izvor cu apă tămăduitoare din vremea împăratului Leon.
Izvorul Tămăduirii 2017. Tradiții și superstiții
Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.
La țară gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat, oamenii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei.
Frații și suratele
În această zi, în unele zone ale ţării, adolescenţii fac legământul juvenil. Profesorul Ion Ghinoiu menţionează că în unele zone etnografice, ceremonia se repetă anual, la aceeaşi dată, până la intrarea în joc a “fetelor însurăţite şi băieţilor înfârtăţiţi”. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, frati de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copii şi apoi oameni maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoară şi se comportau unul faţăa de altul ca adevăraţi fraţi şi surori: se sfaăuiau în cele mai grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc până la sacrificiul suprem.
Aghiasma Mică
Crestinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică.
În ţara nostră, mănăstirea Ghighiu este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici în anul 1958, ci şi prin izvorul ei tămăduitor.
Istoricul icoanei
Pentru a identifica venirea icoanei MAICII DOMNULUI SIRIACA la Mănăstirea Ghighiu în anul 1958, 25 februarie, trebuie amintit textul care a fost consemnat în Glasul Bisericii, Revistă oficială a Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei.
Numele lui Vasile Samaha e bine cunoscut ierarhilor, clericilor şi credincioşilor din ţara noastră. Arhimandritul de acum câţiva ani ne-a vizitat în mai multe rânduri, fie singur, fie ca însoţitor al Prea Fericitului Alexandru al III-lea, Patriarhul Antiohiei şi Întregului Orient.
Cu un an în urmă, adică la 13 februarie 1957, Vasile Samaha a fost ridicat în treapta de episcop, cu titlul de Serghiopolis, şi continuă să deţină calitatea de reprezentant permanent al Patriarhiei Apostolice din Antiohia, pe lângă Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse, avându-şi reşedinţa la metocul antiohian din Moscova, pe care-l conduce din 1948. Înzestrat cu deosebite calităţi de om bisericesc, cu o bună pregătire teologică, cu o minte ascuţită, cu un spirit viu şi pururea prezent, cu putinţa de a cuprinde largi orizonturi de înţelegere a realităţilor bisericeşti şi sociale, Prea Sfinţitul Episcop Vasile Samaha s-a impus drept un puternic militant pentru unitatea Ortodoxiei, pentru consolidarea conştiinţei de ecumenicitate ortodoxă.
În ultimii zece ani a întreprins, ca împuternicit al Sfântului Sinod din Antiohia, lungi şi repetate călătorii în aproape toate centrele Ortodoxiei, purtând mesaje de solidaritate bisericească răsăriteană şi de promovare a luptei pentru pace. Cu toate dificultăţile ridicate de epoca turbulentă a Orientului Mijlociu şi a omenirii în general, Prea Sfinţitul Vasile a izbutit să obţină o seamă de succese pe care istoria bisericească, desigur, nu le va neglija.
La 4 februarie 1958 Prea Sfinţitul Episcop Vasile Samaha a sosit din nou în ţara noastră, venind cu avionul din Moscova. Pe aeroportul Băneasa, Prea Sfinţia Sa a fost întâmpinat şi salutat de Prea Sfinţitul Episcop Teoctist Botoşăneanul, Vicar Patriarhal, de d-l Ion Onţanu, Director în Departamentul Cultelor şi de Prea Cucernicul Preot N. Cazacu, Secretar Patriarhal. În aceeaşi zi Prea Sfinţia Sa a fost primit de Prea Fericitul Patriarh Justinian.
De asemenea, s-a prezentat în audienţă şi la d-l Director D. Dogaru, Secretarul General al Departamentului Cultelor. De data aceasta Prea Sfinţitul Vasile a avut de îndeplinit misiunea ce-i fusese încredinţată de Prea Fericitul Patriarh Alexandru al III-lea şi de Sfântul Sinod al Bisericii Antiohiene, şi anume aceea de a înmâna câtorva ierarhi români decoraţia bisericească „Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel,” decoraţie cu care, încă din toamna anului 1950, Biserica Antiohiei a cinstit pe Prea Fericitul Patriarh Justinian al României.
Primind cuvenita binecuvântare din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, Prea Sfinţitul Vasile a înmânat această decoraţie Înalt Prea Sfinţitului Iustin, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, la Iaşi, în duminica din 9 februarie 1958, iar în duminica următoare s-a săvârşit la Craiova decorarea Înalt Prea Sfinţitului Firmilian, Mitropolitul Olteniei. În duminica din 23 februarie 1958, a avut loc în catedrala Sfântul Spiridon din Bucureşti, solemnitatea decorării cu acest Ordin a Prea Sfinţiţilor Episcopi Antim Târgovişteanul şi Teoctist Botoşăneanul, Vicari Patriarhali, şi a Părintelui Arhidiacon Vartolomeu Anania, bibliotecarul şef al Sfintei Patriarhii Române. La orele 10 dimineaţa s-a început Sfânta Liturghie, oficiată de Prea Sfinţiţii Vasile, Antim şi Teoctist şi de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Prea Fericitului Patriarh Justinian. În dimineaţa zilei de 24 februarie, Prea Sfinţia Sa, însoţit de Prea Sfinţitul Episcop Teoctist Botoşăneanul, de Reprezentantul Departamentului Cultelor şi de Arhidiaconul Vartolomeu Anania, a vizitat mai întâi Fabrica de Confecţii „Gh. Gheorghiu Dej,” după care a vizitat Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii.” În după amiaza aceleeaşi zile, Prea Sfinţitul Vasile a vizitat Mănăstirea Samurcăşeşti, cunoscută mai mult sub numele de Ciorogârla.
A doua zi, 25 februarie, Prea Sfinţitul Vasile de Serghiopolis a fost condus la Schitul Maicilor, din Bucureşti, după care a fost invitat să meargă şi la Mănăstirea Ghighiu, rectitorită, de asemenea, în ultimii cinci ani. Cu prilejul acestei vizite, maicile de la Mănăstirea Ghighiu au avut una din cele mai mari surprize ale vieţii lor şi au trăit un moment de adevărată sărbătoare: Prea Sfinţitul Vasile Samaha prezentase Prea Fericitului Patriarh Justinian, printre alte daruri, şi o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani, în a cărei tradiţie se pomenesc o seamă de fapte neobişnuite. Sub văzduh de clopote şi cântări duhovniceşti, icoana a fost purtată pe braţe de vlădicii Vasile şi Teoctist, urmaţi de toate vieţuitoarele chinoviei, şi aşezată cu mare cinste în paraclisul mănăstirii, unde s-a făcut şi întâia rugăciune de obşte înaintea preţiosului chip al Maicii Domnului.
Îmbărbătând pe călugăriţe în râvna lor pentru rugăciune şi muncă, Prea Sfinţitul Vasile Samaha le-a împărtăşit binecuvântarea Bisericii Apostolice din Antiohia, ale cărei legături cu Biserica Română capătă o verigă în plus prin prezenţa acestei icoane.
Căutând loc de mănăstire, Călugărul Agapie împreună cu patru ucenici, obosiţi de drum au poposit într-o poiană din Codrii Vlăsiei pentru a se odihni.
De la acest izvor mănăstirea şi-a luat hramul: “Izvorul Tămăduirii”
Deasemenea legenda spune că este un izvor cu apă tămăduitoare, dovedindu-se în timp de către marturiile oamenilor care au consumat această apă cu credintă şi s-au vindecat de diferite boli.
Aici au fost treziţi de un foşnet; era susurul unui izvor. Atunci au înteles că aici este locul potrivit şi s-au hotărât să facă schit, astăzi Mănăstirea Ghighiu.
Binefacerile Maicii Domnului se revarsă asupra mănăstirii şi a peleriniilor atât prin Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului cât şi prin apa tămăduitoare a acestui izvor.
La mănăstirea Dervent, pe locul unde sfântul Apostol Andrei a făcut o minune, există un alt izvor cu apa vindecătoare.
Crucea făcătoare de minuni
