Un cunoscut dealer auto îşi cere insolvenţa !

După cinci ani consecutivi cu pierderi totale de ordinul milioanelor de euro, dealerul ieşean al mărcii Iveco este cu un pas mai aproape de „groapa” insolvenţei. Firma Romil Service SRL, unde împuternicit figurează omul de afaceri Mihai Pascal, a depus în urmă cu două zile la Tribunalul Sindic o cerere pentru deschiderea acestei proceduri.

Potrivit informaţiilor publicate pe portalul Ministerului Justiţiei din dosarul deschis pe numele Romil Service, magistraţii nu au stabilit încă data când va fi analizată această solicitare. La finele anului trecut, conform bilanţului depus de conducerea societăţii, Romil Service SRL avea pierderi de 7,8 milioane lei la o cifră de afaceri de 3,6 milioane lei. La data de 31 decembrie 2014 datoriile firmei însumau circa 55,5 milioane de lei. În intervalul 2009-2014 firma a fost tot timpul „pe minus”, valoarea cumulată a pierderilor fiind de 28,4 milioane de lei, aproximativ 6,3 milioane de euro la cursul actual. În aceeaşi perioadă, cifra afacerilor s-a diminuat de 13 ori, de la 48 la 3,6 milioane lei în prezent, iar numărul de angajaţi a scăzut cu mai bine de jumătate. Părţile sociale ale firmei sunt deţinute în proporţie egală de către Cristian Pascal şi societatea Azriel Goshen Investements Ltd din Israel.

O altă firmă unde împuternicit figura tot Mihai Pascal a fost aproape de intrarea în insolvenţă în urmă cu doar câteva zile. La finele lunii februarie 2015 Fiscul a cerut deschiderea procedurii în cazul Romil Group SRL, „rebotezată” Somir Parts Group SRL, iar la începutul acestei luni instanţa a decis amânarea cauzei la data de 28 octombrie 2015 pentru comunicarea întâmpinării. Recunoscut pentru pasiunea sa pentru artă, îndeosebi pentru pictură şi activitatea de „mecenat” în rândul artiştilor ieşeni, Mihai Pascal este însă unul din cei mai discreţi oameni de afaceri din Iaşi. Până în 2013 acesta a deţinut Auto Padova SRL, unul dintre cei mai importanţi dealeri de maşini din Iaşi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *