Promovarea la bacalaureat, cifră record la Iaşi: 83%. Opt absolvenţi au luat 10.00


„Procentul ne situează în primele trei locuri la nivel naţional. Un procent foarte bun, cu mult mai mare, cu aproape 12 procente peste media naţională“, spune şefa ISJ. Ce planuri de viitor au „zeciştii“ acestui examen?

Anul acesta, procentul de promovare la examenul de bacalaureat a ajuns la o cifră record pentru ultimii ani: 82,91% dintre candidaţi opţinând notă de trecere, iar opt dintre aceştia au opţinut media 10, cu şase mai mulţi decât în 2016. Astfel, din 2013, când s-a înregistrat o rată de promovare de 67,55%, procentul a crescut cu peste 15%. „Avem veşti foarte bune. Ne bucurăm să vă împărtăşim rezultatele acestui examen de bacalaureat. Din datele statistice pe care le avem de la Mi­nis­terul Educaţiei, procentul de promovare obţinut la nivelul judeţului Iaşi este de 82,91%, ceea ce ne situează în primele trei locuri la nivel naţional. Un procent foarte bun de promovare, cu mult mai ma­re, cu aproape 12 procente peste media naţională“, a declarat Geno­veva Farcaş, inspector şcolar gene­ral al ISJ. Procentul de promovare a crescut anual. Astfel, în 2014 s-a înregistrat 73,65%, în 2015 procentul a fost de 76,35%, iar în 2016 acesta a fost de 76.51%. La nivelul judeţului Iaşi cei mai mulţi elevi au avut între 8 şi 8,99, 1.269 din cei 3.890 câţi au promovat. O cifră înbucurătoare s-a înregistrat însă în ceea ce priveşte procentul de promovare la Limba română, unde 95,32% dintre elevi au luat note de trecere, comparativ cu 88,47% cât s-a înregistrat în 2016.

Procentul de promovare este foarte posibil să crească, având în vedere că 236 de candidaţi au obţinut medii cuprinse în intervalul 5,00-5,99, iar după etapa de contestaţii unii dintre aceştia ar putea depăşi pragul mediei 6. Dintre candidaţii care au susţinut examenul nu au promovat un număr de 798, 539 dintre aceştia fiind din seria curentă, iar 259 sunt din seriile anterioare. „Numărul celor respinşi nu este îngrijorător în condiţiile unui examen de o asemenea anvergură. De asemenea, estimăm că o parte dintre aceştia se vor înscrie la se­siunea următoare, probele urmând să înceapă de pe 21 august. Trebuie să precizăm faptul că aceste rezultate bune se obţin ca urmare a eforturilor constante pe care, deopotrivă elevii implicaţi, profesorii care-i coordonează au manifestat interes şi motivaţie superioară pentru ca aceste rezultate să fie concretizate aşa de frumos cum s-a întâmplat în acest an şcolar“, a declarat şefa ISJ.

Cine sunt elevii cu media 10

Cei opt elevii care au opţinut me­dia 10 la bacalaureat sunt Diana-Ale­xandra Crihan şi Teodora Vin­tilă – Colegiul Naţional; Georgiana Do­ru şi Irina Măgureanu – „Ra­coviţă“; Ioana Duminică şi Iolanda Ianopol – „Negruzzi“; Iuliana-Diana Tîrpescu şi Maria-Gabriela Grigoriu – „Sadoveanu“ din Paşcani. Dintre aceştia, majoritatea ştiu exact ce vor să facă pe viitor, însă mai sunt şi elevi care nu s-au hotărât încă ce facultate ar vrea să urmeze, dar nota de la bacalaureat le va permite să intre printre primii pe locurile pentru care au optat. Irina Măgureanu, absolventă la „Racoviţă“,  a ales însă să nu rămână în ţară, ci să meargă la o universitate în Marea Britanie, în Manchester, unde intenţionează să studieze dreptul. „Îmi doresc să fac o carieră în afara ţării. Este prea devreme ca să spun cu certitudine ce vreau să fac, sau dacă mă voi întoarce în ţară după terminarea studiilor, însă planul meu ar fi să rămân în Marea Britanie. Cred că acolo aş avea şanse să-mi dezvolt o carieră mult mai bine, iar acesta este un lucru foarte important pentru mine“, a mărturisit Irina. Maria-Gabriela Grigoriu, de la Colegiul „Sadoveanu“ din Paşcani, ar vrea însă să rămână în ţară şi să opteze pentru UMF, de aceea vacanţa nu a început pentru ea, căci învaţă pentru admitere. „Încă mă pregătesc pentru admitere, cred că mai am timp. Pentru examenul de bacalaureat nu m-am pregătit în mod deosebit, nu am făcut pregătire, doar pentru admitere. Ceea ce m-a ajutat la bacalaureat este faptul că am învăţat în mod constant pe durata celor patru ani“, spune aceasta.

Pe lângă timpul dedidact învăţatului, până anul trecut, Maria a practicat timp de şapte ani şi arte marţiale, participând la mai multe competiţii naţionale, însă s-a oprit în clasa a XII-a pentru a se concentra pe studiu. De asemenea, tânăra a fost voluntar şi în Asociaţia Cercetaşii României, împărţindu-se cu succes între pasiuni şi şcoală. Iuliana-Diana Tîrpescu, tot din Paşcani, ar dori să urmeze Facultatea de Drept la Iaşi, iar ca ocupaţie ar dori să devină fie avocat, fie notar. A avut mai multe emoţii la Română, dar îngrijorările s-au dovedit a fi neîntemeiate. „Nu eram sigură la Limba română, pentru că corectorii pot fi subiectivi şi nu am putut şti exact rezultatele. Şi la Logică mi s-a părut un pic mai dificil decât în anii trecuţi. A fost greu pentru că a fost mult de învăţat la toate, dar subiectele au fost accesibile. Am învăţat la toate obiectele singură, fără pregătire, cu ajutorul profesorilor de la liceu, cu ceea ce s-a predat la clasă şi cu sfaturile primite de la aceştia“, spune Iuliana. Georgiana Doru, chiar dacă a opţinut media maximă la bacalaureat, este însă nehotărâtă ce facultate ar vrea să urmeze. Şi-ar fi dorit medicina, dar a realizat că ar fi foarte mult de învăţat şi crede că nu ar face faţă. A descoperit însă că este pasionată de psihologie şi crede că s-ar descurca bine pe acest domeniu. „Nu sunt încă foarte sigură spre ce aş vrea să mă îndrept, însă aş vrea să urmez Psihologia. Mi-ar plăcea acest subiect, deşi nu sunt încă foarte sigură, mă voi mai gândi.“ Nu are foarte multe pasiuni, însă îi plac filmele psihologice şi cu detectivi, serialul ei preferat fiind Sherlock.