110 ani de la moartea pictorului Nicolae Grigorescu

Pictor și desenator, mare peisagist și portretist, Nicolae Grigorescu s-a născut la 15 mai 1838, în localitatea Pitaru, județul Dâmbovița.

Imagini pentru nicolae grigorescu tanar

Harta pentru Pitaru România

 

 

 

Potrivit “Mic Dicționar Enciclopedic”, Ed. Univers Enciclopedic 2005, Nicolae Grigorescu este principalul ctitor al picturii moderne române, pe care o îndreaptă pe făgașul deschis de grupul pictorilor de la Barbizon, urmat de cel al impresioniștilor (“Toamnă la Fontainebleau”, “Paznicul de la Chailly”, “Maternitate”).

Site-ul grigorescu.artmuseum.ro, al Muzeului Memorial “Nicolae Grigorescu” din Câmpina, o secție a Muzeului Județean de Artă Prahova “Ion Ionescu-Quintus”, notează că Grigorescu este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile profund definitorii ale spiritualității românești.

A fost al șaselea copil al lui Ion și al Ruxandrei Grigorescu. În 1843, când îi moare tatăl, familia se mută la București, în Mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuși.

Lucrează ca ucenic (1848-1850) în atelierul miniaturistului și pictorului de biserici ceh Anton Chladek (1794-1882), execută icoane pentru biserica din Băicoi (județul Prahova) și Mănăstirea Căldărușani. În 1856, realizează compoziția istorică “Mihai scăpând stindardul”, pe care o prezintă domnitorului Barbu Știrbei, împreună cu o petiție prin care solicită un ajutor financiar pentru studii.

În anii 1856-1857, pictează biserica nouă a Mănăstirii Zamfira (județul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica Mănăstirii Agapia. La intervenția lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primește o bursă pentru a studia la Paris.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mănăstirea Zamfira, singura din județul Prahova, care mai păstrează pictura originală realizată de Nicolae Grigorescu. Mănăstirea este situată la jumătatea drumului dintre Ploiești și Vălenii de Munte, pe teritoriul comunei Lipănești, în satul Zamfira

     Imagini pentru Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe.

MAICA DOMNULUI CU PRUNCUL IN BRATE, MĂNĂSTIREA AGAPIA

Potrivit grigorescu.artmuseum.ro, în 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris, unde intră la Școala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sébastien Cornu (1804-1870), unde este coleg cu Auguste Renoir (1841-1919). Conștient de propriile-i lacune în formația artistică, va studia în primul rând desenul și compoziția. Părăsește însă curând acest atelier și, atras de concepțiile artistice ale Școlii de la Barbizon, se stabilește în această localitate, desăvârșindu-și educația picturală prin asimilarea experienței unor artiști ca Jean-François Millet (1814-1875), Camille Corot (1796-1875), Gustave Courbet (1819-1877) și Théodore Rousseau (1812-1867). Influențat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însușirea unor modalități novatoare de expresie artistică, în atmosfera cultului pentru pictura “en plein air”, ce pregătește apropiata afirmare a impresioniștilor, menționează site-ul citat.


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lucrarea “Car cu boi” de Nicolae Grigorescu, expusă în cadrul licitației “Impresionism și Postimpresionism românesc” (2010)

Participă la Expoziția Universală de la Paris din 1867 cu șapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul “Țigăncușă”, revine de câteva ori în țară și, începând din 1870, participă la Expozițiile artiștilor în viață și la cele organizate de Societatea Amicilor Belle-lor-Arte. În anii 1873-1874, face călătorii de studii în Italia (Roma, Neapole, Pompei), Grecia și la Viena.

În 1877, este chemat să însoțească armata română în calitate de “pictor de front”, realizând la fața locului, în luptele de la Grivița și Rahova, desene și schițe ce vor sta la baza unor compoziții.

Din 1879 până în 1890 lucrează îndeosebi în Franța, fie în Bretania, la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, deschide mai multe expoziții personale la Ateneul Român, între anii 1891 și 1904. Din 1890, se stabilește în țară și se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, pictează portrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc.

 

 

 

 

 

 

 

 
Muzeul Memorial “Nicolae Grigorescu” din Câmpina (1990)

Construiește, la Câmpina, o casă, devenită apoi muzeu, potrivit site-ului art-zone.ro. Își trăiește în această casă ultimii ani de viață, 1904-1907, aici găsindu-se și ultimul său atelier, notează grigorescu.artmuseum.ro. S-a retras la Câmpina împreună cu toată familia: soția sa, Maria Danciu, și fiul său, Gheorghe Grigorescu. A ales acest oraș pentru aerul său patriarhal și, mai ales, pentru împrejurimile de o inegalabilă frumusețe: malurile Prahovei, înconjurate de dealuri acoperite de o vegetație specifică, albastrul fără sfârșit al cerului, elemente pe care le întâlnim adesea în operele sale din această perioadă.

Casa, construită chiar de artist, a ars în timpul Primului Război Mondial deoarece, din nefericire, aici fusese stabilit Cartierul General German pentru întreaga zonă, iar, spre finalul războiului, un mare incendiu a distrus-o în întregime. O parte din obiecte, în special cele de la parter, au putut fi salvate, ceea ce a făcut posibilă reconstituirea casei artistului (atelierul, sufrageria, biblioteca) în perioada 1954-1955, Muzeul Memorial fiind deschis în 1957.

Tablourile expuse provin din patrimoniul inițial al casei memoriale a artistului sau sunt împrumutate din colecțiile Muzeului de Artă din Ploiești, ca și din acelea ale Muzeului Național de Artă al României. Reconstrucția s-a desfășurat sub directa îndrumare a fiului artistului, fotografiile din timpul vieții lui Nicolae Grigorescu fiind de mare ajutor. Planurile de reconstrucție au fost realizate de arhitectul câmpinean Popișteanu, iar Nae Goage, sculptor amator și, vreme de mai mulți ani, ucenic al artistului, a contribuit, alături de Gheorghe Grigorescu, fiul pictorului, la refacerea cât mai fidelă a clădirii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Schițe și desene originale ale lui Nicolae Grigorescu expuse, pentru prima dată, în municipiul Câmpina (2016)

Micul Dicționar Enciclopedic scrie că Grigorescu a revoluționat mijloacele de exprimare plastică ale picturii românești, promovate de pictura academică, cu cele mai libere, mai spontane, în tușe aparente și puternic vibrate, conforme viziunii moderne (“Pe malul Siretului”, “Fete torcând la poartă”, “Iarmaroc”). Are o prodigioasă activitate de pictor de icoane și biserici, lăsând să transpară în detaliile unor ample compoziții religioase vocația sa de peisagist (bisericile de la Băicoi, Mărginenii de Jos, Zamfira, Puchenii Mari și Agapia). Pictează scene din viața rurală, figuri și portrete de țărani într-o viziune idilică, evrei din târgurile moldovenești de odinioară, precum și numeroase portrete reprezentative pentru societatea românească a epocii (“Mocanul”, “Ciobănaș”, “Țărancă cu maramă”, “Evreul cu gâscă”, “Marele Ban Herescu-Năsturel”, “Portret de femeie”, “Autoportret”). Urmând în 1877 armatele românești pe front, Grigorescu a lăsat în schițe, desene, acuarele și tablouri, de un pronunțat dinamism, o mărturie impresionantă asupra Războiului de independență (“Atacul de la Smârdan”, “Convoi de prizonieri”, “Sentinela”). După 1880, elementele de factură impresionistă ale picturii sale se accentuează, imaginile câștigând în luminozitate și atmosferă, fără însă acea caracteristică disoluție a formelor, proprie impresionismului, ci păstrându-le construcția (“Pescăriță la Granville”, “Bătrână la Brolle”, “Car cu boi pe înserat”). În ultimii 10-12 ani de viață, pictura lui Grigorescu este marcată de prevalența tonului foarte deschis al luminii, față de intensitatea pigmentară a culorii (“Car cu boi la Orații”, “Întoarcerea de la bâlci”).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Expoziția “Nicolae Grigorescu — maestrul de la Câmpina” (2006).

În 1899, este ales membru al Academiei Române, fiind primul artist plastic căruia i se face această onoare.

Se stinge din viață la 21 iulie 1907 la Câmpina.

Sursa:adevarul.ro