Accident provocat de un tânăr fără permis, care conducea o maşină cu numere false !

Un tânăr în vârstă de 18 ani, fără permis de conducere, a provocat un accident rutier în timp ce conducea un autoturism la care erau ataşate numere false de înmatriculare. Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 17.00, pe DJ 178D, pe raza oraşului Cajvana.

Din ancheta poliţiştilor rutieră rezultă că tânărul de 18 ani, Todirică Rîpan, domiciliat în Arbore, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă la stânga, din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă în condus. Autoturismul a  părăsitcarosabilul şi a lovitun obelisc ce marca fosta intrare în localitate.  După impact, precizează poliţia, tânărul a părăsit locul faptei, deşi suferise leziuni. În maşină se mai afla un pasager, care a fost şi el rănit. La puţin timp după accident, tânărul a sunat la numărul de urgenţe 112 şi a spus că a suferit leziuni după ce a căzut de pe bicicletă.

După verificările ulterioare făcute de poliţişti s-a stabilit că plăcuţele de înmatriculare, dinIrlanda, nu aparţin autoturismului implicat în accident.

„S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și respectiv vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Leave a Reply

Your email address will not be published.