Cele mai puternice maşini second-hand din România, până în 10.000 de euro !

O căutare rapidă pe marile site-uri de anunţuri auto ne-a arătat că România are câteva maşini foarte rapide care costă foarte puţin.

Dilema noastră de astăzi a fost simplă: care sunt cele mai puternice maşini la mâna a doua din România care costă mai puţin de 10.000 de euro? Am intrat pe marile site-uri de anunţuri auto şi, după ce am dat la o parte exemplarele care păreau dubioase, am rămas cu cinci maşini mari şi late.

Înainte de a citi lista, trebuie să îţi spunem că toate au motoare mai mari de 3,0 litri, ceea ce se va traduce într-un impozit anual uriaş pentru fiecare dintre ele. Dar ştii cum e: nu le poţi avea pe toate (cel puţin nu în România).

1. Cadillac SRX – 4.990 de euro

Motor pe benzină de 4,6 litri, 325 CP şi 159.000 km, conform anunţului de vânzare. Nu e o maşină grozavă, între noi fie vorba, dar la cât de puţin costă, nu prea mai contează.

2. Mercedes-Benz CL600 – 6.000 de euro

Anunţul spune că maşina e fabricată în 2002 şi că are 137.000 km. Din păcate, e fix din perioada în care Mercedes-Benz încă avea probleme de fiabilitate la toate modelele. Din fericire, e vorba de un motor de 5,8 litri pe benzină care dezvoltă 367 CP, trimişi către puntea din spate.

3. Mercedes-Benz S600 L – 8.500 de euro

Ditamai limuzina (cu ampatament mărit), pusă în mişcare de ditamai motorul pe benzină: 5,5 litri cu 500 CP.Anunţul spune că e din 2003 şi că are 260.000 km, ceea ce pare plauzibil.

4. BMW X5 46is – 9.200 de euro

Oamenii cu capul pe umeri îşi cumpără un X5 cu motor diesel de 3,0 litri. Dar nu toţi şoferii sunt la fel, aşa că unii optează pentru SUV-uri cu motor pe benzină de 4,6 litri care dezvoltă 383 CP. Consumul? Uriaş. Dar are GPL.

5. Audi A8 4.2 TDI – 9.900 de euro

Singura maşină diesel de pe această listă, dar tot cu motor mare – 4,2 litri cu 326 CP. Anunţul spune că limuzina e din 2006 şi că are 212.000 km. Tot acolo scrie că are o grămadă de dotări opţionale, iar pozele îi dau dreptate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.