Călătorie cu probleme

Imagini pentru tren deraiat

Călătorie cu probleme pentru 200 de pasageri ai unui tren care circula de la Iaşi la Timişoara. Puţin după ieşirea din gara Dej, garnitura a deraiat iar cele şapte vagoane s-au înclinat puternic după ce au sărit de pe şine. După două ore de aşteptare în gara Dej, călătorii au fost preluaţi de o altă garnitură cu ajutorul căreia şi-au continuat drumul.

 La numai câteva momente de la plecarea din gara Dej Călători, trenul interegio care circula pe ruta Iași-Timișoara a deraiat. Din fericire, niciun pasager nu a fost rănit.

La fața locului s-au deplasat reprezentanți ai CFR pentru a stabili cu exactitate cauzele incidentului.

Pasagerii spun că au simțit o zguduiturăe puternică și au văzut cum vagoanele s-au înclinat.

 „A fost o sperietură mare și lume multă. Oameni veniți, tren de cursă lungă. Personal am vorbit și eu cu mecanicul de locomotivă, mi-a spus: eu deodată parcă am văzut cum se depărtează șinele, am simțit că sar de pe calea ferată”, a povestit Sorin Istrate, pasager.

Călătorii au fost debarcaţi şi s-au întors cu bagajele în gara Dej. De acolo au fost preluați de o altă garnitură aşa că şi-au continuat drumul, pe celălat fir.

Sursa:digi24