Imunitatea copiilor creşte cu o alimentaţie sănătoasă

 

Imunitatea copiilor este foarte importantă odată cu începerea anului şcolar. Părinţii trebuie să ştie că o dietă echilibrată îi poate scăpa pe cei mici de răceli, tuse, febră şi dureri în gât.

Imagini pentru Imunitatea copiilor creşte cu o alimentaţie sănătoasă

Statisticile arată că 8 din 10 elevi răcesc la începutul anului şcolar, iar părinţii devin imediat neliniştiţi cu privire la acest lucru. Medicii susţin că, odată cu trecerea de la o temperatură la alta, apar infecţiile respiratorii în rândul copiilor, iar imunitatea scade imediat.

„Copiii nu ştiu să se protejeze de factori externi, iar astfel pot apărea infecţiile respiratorii în momentul în care ajung în colectivitate. Este un lucru normal, iar părinţii nu trebuie să intre imediat în panică. Trebuie să înveţe că pot creşte imunitatea copiilor cu o dietă sănătoasă şi echilibrată. Este bine să introducă în alimentaţia celor mici laptele, roşile, ceapa, usturoiul, anghinarea, care contribuie la creşterea capacităţii naturale de autoaparare a organismului copiilor“, a precizat Valentina Nedelecu, medic de familie.

Cum putem creşte imunitatea copiilor:

– Echinaceea ajută la întărirea sistemului imunitar şi ameliorează anumite simptome. În sezonul rece este bine ca cei mici să consume această plantă.

– Peştele, măslinele şi uleiul de susan au proprietăţi de a le întări sistemul imunitar copiilor.

– Copiii până la 6 ani au nevoie de 250 mg pe zi de vitamina C, iar cei peste 6 ani pot consuma 500 mg zilnic.

– Zincul este important pentru întărirea sistemului imunitar la copii, iar necesarul zilnic este între 10 şi 20 de mg/zi.

Medicii au mai precizat că sistemul imunitar se maturizează în jurul vârstei de 12 ani.„Întotdeauna mediul familial este important pentru copii, iar părinţii trebuie să ştie că sistemul imunitar este întărit şi de sentimentele pozitive. Cei mici simt nevoia să exploreze lumea din jurul lor, iar părinţii nu trebuie să se împotrivească acestu lucru şi să le ofere libertatea de care au nevoie“, a mai spus Valentina Nedelecu, medic de familie.

Specialiştii au mai precizat că este bine ca cei mici să consume fructe proaspete, dar şi legume proaspete precum morcovi, ardei, castraveţi, porumb dulce sau ţelină.

Sursa:adevarul.ro