O maşină a luat foc în mers. Proprietarul, student, se ducea la facultate

Un autoturism marca VW Polo a luat foc în mers, pe DN 71 Târgovişte – Sinaia, în comuna Aninoasa. Proprietarul, un student de 20 de ani, povesteşte că i s-a aprins pur şi simplu bordul şi a tras pe dreapta. Tânărul se ducea la facultate. Spune că maşina s-a aprins din senin şi a tras pe dreapta. Pagubele au fost mult diminuate, pentru că norocul a făcut ca el să oprească exact lângă o spălătorie din Aninoasa.   Angajaţii de acolo i-au sărit în ajutor.   Potrivit ISU Dâmboviţa, cel mai probabil este vorba de o defecţiune la motor.