EVENIMENT ȘOCANT în lumea culturala din Iași
Şoc în lumea culturală şi academică a Iaşului. Un apreciat profesor universitar, director al Bibliotecii Centrale Universitare ieşene, Bogdan Maleon, a fost găsit spânzurat în casa acestuia din Tătăraşi, lângă soţia moartă. Descoperirea şocantă a fost făcută în prima zi de Crăciun, în jurul orei 16, de către un apropiat al familiei, alarmat că soţii Maleon nu mai răspundeau la telefon, deşi trebuiau să-l viziteze. Un echipaj de la Ambulanţă a mers la casa acestora, însă nu au mai putut face nimic pentru cei doi. Cele două corpuri aveau deja instalat rigoris mortis. Totodată, la faţa locului au fost trimişi poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale (SIC) care au început să preleveze probe de la locul tragediei.
În primele ore după descoperirea tragediei, procurorii şi poliţiştii au mers pe ipoteza unei crime urmate de o sinucidere. Femeia a fost găsită în mansarda imobilului, aşezată cu faţa în sus, cu urme de strangulare la gât. De asemenea, s-a vehiculat şi informaţia conform căreia pe corpul femeii ar exista urme de lovire. După câtva ore de la începutul investigaţiilor, anchetatorii au mers pe un scenariu conform căruia soţul şi-ar fi lovit soţia într-un acces de furie, a strangulat-o, apoi s-a spânzurat. Corpurile celor doi au fost transportate la Institutul de Medicină Legală, unde au fost analizate de legişti. Medicii au cercetat minuţios rănile femeii, cât şi urmele de strangulare, pentru a se vedea dacă femeia a decedat din cauza unei posibile strangulări criminale ori a fost efectul unei spânzurări.
Marţi dimineaţă, atât procurorii, cât şi poliţiştii au mers încă o dată la locul crimei şi au făcut o altă reconstituire. Medicii legişti au stabilit că urmele de la gâtul femeii ar arăta că ea s-ar fi sinucis prin spânzurare şi nu ar fi fost ucisă printr-un act criminal. Apoi s-ar fi sinucis bărbatul, toată grozăvia întâmplându-se luni dimineaţa, între orele 6 şi 8.
„Din primele cercetări care s-au efectuat în cursul după-amiezii de ieri şi în această dimineaţă (n.r. – luni şi marţi), inclusiv concluziile preliminare ale necropsiei, au fost înlăturate suspiciunile privind uciderea delor două persoane, lipsa semnelor de violenţă şi lipsa oricăror semne de autoapărare de pe corpul cadavrelor astfel încât, în acest moment, concluzia la care am ajuns este că cele două persoane s-au sinucis la o diferenţă de două-trei ore, decesul intervenind cu aproximativ 8 – 10 ore înainte de ora la care au fost găsite cadavrele“, a precizat Carmina Pascal, procuror în cadrul Parchetului de la lângă Tribunalul Iaşi.
Anchetatorii au mai ridicat de la faţa locului două pahare în care se presupune că s-ar fi aflat alcool. De asemenea, anchetatorii încearcă să afle care a fost cauza sinuciderii femeii. Ieri, anchetatorii au precizat că, în aceste zile, mai au de audiat cunoştinţe şi apropiaţi ai familiei Maleon.
sursa: ziaruldeiasi.ro
