Degerăturile, ce să evitați și cum se tratează corect

Degerăturile pot fi de mai multe feluri, plecând de la unele uşoare, în care îngheaţă doar celulele de la suprafaţa pielii, şi pot ajunge la forme grave când toată pielea este afectată, inclusiv muşchii şi oasele, iar atunci tratamentul medical de specialitate se impune. Cele mai expuse zone ale corpului sunt extremităţile: faţa, nasul, urechile, mâinile, picioarele În cazul degerăturilor uşoare, când pielea devine galben-gri, de cele mai multe ori ele se pot trata eficient acasă. Un prim sfat este să încălziţi zona afectată prin acoperirea ei sau folosind căldura corpului prin atingerea de zone calde. Evitaţi să frecaţi zona afectată de degerături cu zăpadă deoarece accentuează leziunile. Se poate ca în jurul vostru să fie persoane care să vă sugereze o astfel de practică des întâlnită, dar este foarte bine să o evitaţi. De asemenea, imediat ce simţiţi că frigul accentuat s-ar putea să vă fi provocat degerături, este bine să vă înveliţi cu pături pentru a creşte temperatura corpului şi să consumaţi lichide calde şi dulci.

sursa: adevarul.ro