Iasul, din ce in ce mai frumos! Statia de tramvai unde calatorii sunt invitati sa ude florile!

Iasul devine din ce in ce mai frumos, mai ingrijit si mai curat datorita oamenilor care si-au propus sa aduca o astfel de schimbare mult asteptata de catre toti iesenii. Reabilitarea adăposturilor din staţiile de transport public montate în urmă cu patru ani a atins un alt nivel graţie celor de la Wink Public Multimedia şi a partenerilor acestora.

După staţia de la Moldova Mall, unde ieşenii aflaţi în aşteptarea unui autobuz pot asculta muzică la tonomatul din interiorul modulului, în Iaşi a apărut staţia unde călătorii sunt invitaţi să ude florile. Este vorba de Staţia Piaţa M. Eminescu, parte componentă a unui proiect de comunicare urbană, realizat de florăria Darlington, menit să amintească trecătorilor cât de mult contează cadrul natural într-un oraş şi cât de uşor îţi poate schimba starea de spirit un gest micuţ.

„Ne alăturăm proiectelor de acest gen fiindcă ele conturează perfect unul dintre rolurile pe care agenţia noastră şi le asumă – acela de a schimba în bine aspectul oraşului prin design corect şi util pentru comunitate”, declară Alexandru Munteanu, Managing Partner / Designer la Namogo, agenţia care a realizat conceptul creativ.

Decorul staţiei cu flori este acompaniat de o muzică menită să îi relaxeze şi să-i învioreze pe cei care ajung aici, staţia este luminată seara, urmând ca pe ecranul digital integrat să fie difuzat un conţinut personalizat, de tipul tips&tricks pentru plante şi grădină, oferit de specialiştii florăriei.

sursa ziarulevenimentul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *