Vremea se schimbă radical: meteorologii anunță ploi și ninsori!
Meteorologii anunță că vremea se va răci în toată țara și va deveni în general închisă. În această noapte, cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații slabe în vestul, centrul și în nordul țării, precum și în zonele de deal și de munte din rest. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zona montană, în Maramureș, Transilvania și Moldova, mixte în Crișana și în nordul Olteniei și Munteniei și predominant sub formă de ploaie, pe arii mai restrânse, în Banat.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona Munților Banatului și a Carpaților Meridionali. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între -6 și 2 grade. Izolat, în zonele joase de relief, mai ales din sud și est, va fi ceață.
LUNI. Valorile termice se vor menține în jurul mediilor multianuale specifice acestei date. Cerul va fi mai mult noros. Se vor semnala precipitații la munte, în regiunile sud-vestice, sudice și izolat în restul teritoriului. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele de deal și montane și mixte în rest. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte și local în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în Moldova și estul Transilvaniei și 7 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -13…-12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 1…2 grade în Banat și pe litoral.
MARȚI. Vremea va fi închisă și se vor semnala precipitații pe arii extinse în jumătatea de vest a țării și local în celelalte regiuni. Va ninge la munte și în Moldova, vor predomina ninsorile în Maramureș și Transilvania, iar în Crișana, Banat, Oltenia și Muntenia vor fi precipitații mixte. În Dobrogea va ploua. Izolat, în sud-vest, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vor fi condiții de polei. Vântul va avea intensificări la munte, precum și, local și temporar, în sud-vestul, sudul și centrul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 grade în nord-estul țării și 6 grade în nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 3 grade.
MIERCURI. Vremea se va menține închisă și se vor semnala precipitații pe arii extinse în sudul și estul țării și local în rest. La munte și în Moldova va ninge, în Maramureș, Transilvania, Oltenia și Muntenia vor fi precipitații mixte, iar în Crișana, Banat și Dobrogea vor predomina ploile. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte și local în regiunile sudice și centrale, cu precădere în cursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în nordul Moldovei și 7 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 3 grade.
TENDINȚA JOI, VINERI, SÂMBĂTĂ: Vremea va fi rece, chiar geroasă noaptea spre sfârșitul intervalului, în cea mai mare parte a țării. Local și temporar, mai ales la începutul intervalului, vor fi precipitații, predominant ninsori.
