Un avion Airbus s-a ciocnit de un avion al companiei El-Al


Un avion al companiei germane Germania care ieşea cu spatele din locul în care era parcat s-a izbit miercuri de un avion al companiei israeliene El-Al, fără să provoace răniţi, au indicat surse aeroportuare, citate de AFP.

Coada avionului german Airbus s-a lovit de cea a aparatului israelian, un Boeing 747, care era parcat în apropiere. Ambele avioane au suferit pagube.

Autorităţile aeroportuare au deschis o anchetă în legătură cu acest incident, au precizat aceleaşi surse, fără să ofere alte detalii.

Sursa:antena3