Bilanţ TRAGIC la Toronto: O camionetă a trecut de pe carosabil pe trotuar, între pietoni
![]()
O camionetă a trecut de pe carosabil pe trotuar, între pietoni, luni, la Toronto; incidentul s-a soldat cu nouă morţi şi 16 răniţi, potrivit primului bilanţ anunţat de poliţia canadiană, dar unul dintre răniţi a decedat ulterior, transmite Reuters.
Şoferul a fost reţinut şi identificat, a declarat presei şefului poliţiei din metropolă, Mark Saunders. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 25 de ani, pe nume Alek Minassian, care nu s-a mai aflat în atenţia poliţiei. Forţele de ordine nu pot preciza încă dacă el a acţionat cu intenţie şi care ar putea fi mobilul său în acest caz.
Ministrul canadian pentru siguranţa publică, Ralph Goodale, a afirmat că ancheta va fi de durată, dar nu există indicii privind implicaţii de securitate naţională.
Traseul prin mulţime al vehiculului – o camionetă de culoare albă – a avut o lungime de peste un kilometru şi jumătate. Incidentul s-a produs la ora locală 13.27 (17.27 GMT, 20.27 ora României), într-o intersecţie importantă din nordul metropolei din statul canadian Ontario.
Wizz Air a anunţat încă în luna noiembrie 2017 că va lansa cinci rute noi din Sibiu, precum şi va creşte frecvenţele pe patru rute populare începând cu luna iunie 2018. Astfel, pe lângă cursa spre Bruxelles, din Sibiu se va putea zbura spre capitalele Copenhaga (Danemarca), Paris (Franţa), Basel (Elveţia) şi Frankfurt (Germania).
Sursa:antena3