Iesenii reclama trasarea marcajelor rutiere cu vopsele neconforme
Refacerea marcajelor rutiere transversale si longitudinale din oras au adus o problema inedita in atentia primariei. Iesenii reclama calitatea indoielnica a vopselelor folosite la trasarea marcajelor stradale pietonale. Potrivit unei sesizari adresata municipalitatii, soferii au constatat ca rotile patineaza atunci cand ajung pe zona de marcaj. “S-a intamplat de mai multe ori, in locuri diferite – str. Sf Lazar, intersectia Podu Ros sau bdul Socola, sa plec de la trecerea de pietoni pe timp de ploaie si sa-mi patineze rotile pe vopseaua de la treceri. Mentionez ca folosesc anvelope de vara Continental ContiPremiumContact de 2 ani si n-am mai patit niciodata asa ceva cu ele nicaieri. Nu mi se pare normal ca pe vopseaua folosita la marcajele stradale sa-ti patineze roata ca pe gheata, la cea mai mica ploaie de vara. Ce se intampla cand vrei sa franezi?”, intreaba ieseanul Lucian Popa. Oficialii municipalitatii au precizat ca vopseaua pentru marcaje trebuie sa repecte o serie de normative, lucru care ar fi respectat la Iasi. “Pana la urma e si normal ca rotile sa aiba o anumita aderenta pe asfalt si o alta pe o suprafata vopsita. In alta ordine de idei, marcajele sunt trasate in general pentru a nu fi incalcate”, a precizat viceprimarul interimar Mihai Chirica.
