Coloana Infinitului. O cunoaştem cu toţii, dar puţini ştim acest detaliu despre ea – VIDEO
În urmă cu 80 de ani, pe 20 iunie, începea procesul de finalizare al unei opere de artă care ne-a făcut cunoscuţi în întreaga lume – “Coloana fără sfârşit”, cunoscută şi sub numele de “Coloana Infinitului”.
Între 20 iunie şi 25 iulie 1938, s-a lucrat la acoperirea cu alamă a modulelor din fontă din care este creată “Coloana fără sfârşit” a renumitului sculptor Constantin Brâncuşi. Construcţia sa începuse încă din vara lui 1937.
“Coloana fără sfârşit”, care a fost inaugurată abia spre finele anului 1938, face parte din Ansamblul Monumental din Târgu Jiu, alături de “Poarta sărutului” şi de “Masa tăcerii”.
Sursă: YouTube/Institutul Naţional al Patrimoniului/Tudor Panduru
Opera de artă are o înălţime de aproape 30 de metri şi este compusă din 16 module, pe care Brâncuşi îi numea “mărgele”. Greutatea totală a “Coloanei fără sfârşit” este de 29.173 de kilograme.
Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 20 iunie:
1825 – A avut loc încoronarea regelui Franţei Charles X Bourbon.
1837 – Regina Victoria I a Regatului Unit urmează la tron unchiului ei regele William IV. A domnit până în 1901, având una ditre cele mai lungi domnii, 64 de ani.
1840 – Samuel Morse îşi înregistrează invenţia, telegraful.
1891 – A murit, la Paris, Mihail Kogalniceanu, om politic, scriitor şi istoric, unul dintre personalităţile de prim plan ale vieţii politice şi culturale româneşti din secolul XIX. (n. 6 septembrie 1817)
1969 – Georges Pompidou devine preşedinte al Franţei.
1995 – A murit, la Paris, scriitorul Emil Cioran. (opere: “Pe culmile disperării”, “Lacrimi şi sfinţi”, “La Tentation d’exister”, “De l’inconvénient d’être né”) (n. 8 aprilie1911)
sursa: descopera.ro
