Poveste de GROAZĂ: Doi români au jefuit şi au ucis o tânără de 21 de ani, apoi i-au dat foc cu tot cu maşină

Povestea de groază s-a petrecut pe teritoriul Serbiei, în împrejurări foarte bizare. Asasinii au săvârşit oribila faptă pentru 1.000 de euro şi un carton de ţigări. Procesul lor s-a înşirat pe aproape zece ani, deşi ambii criminali au recunoscut fapta.

O crimă petrecută în martie 2004 pe teritoriul Serbiei a dezvăluit pe parcursul anchetei penale şi a procesului un scenariu cumplit, desprins parcă din filmele de groază, dar şi cu accente de reinterpretare a cunoscutei balade populare „Mioriţa”.

Protagoniştii evenimentelor sunt trei cetăţeni români, toţi cu domiciului în Galaţi. Doi dintre ei – duşi de valul turbat care, de vreo două decenii, duce pe întrecute emigranţii către cele patru zări –  au ajuns după gratii pentru omor deosebit de grav, iar al treilea – o domnişoară de 21 de ani – a ajuns în pământ.

Miza crimei n-a fost o turmă de mioare, ca-n baladă, ci 1.000 de euro şi un carton de ţigări, iar planul omorului a fost unul atent premeditat după cum au stabilit procurorii.

Găina, pe unde se duce…

O veche vorbă românească spune că „Găina, pe unde se duce, aceleaşi ouă face”. Trimiterea este evident la cei care au speranţa deşartă că migraţia le va schimba mentalitatea şi le va învia cheful de muncă. Iar cei doi criminali – Dănuţ Maravela şi Gheorghe Palade – se încadrează perfect în tipar.

Muritori de foame pe la Galaţi, ei au decis, la sfârşitului lui 2003, că mai bine ar pleca în Vest. Aşa l-au cunoscut pe Nicolae Coteţi, un şofer de microbuz care făcea deseori curse către ţările din Centrul Europei, cu care s-au înţeles să-i ducă în Serbia.

Ajunşi în „ţara lui Tito”,  Maravela şi Palade n-au prea găsit de lucru, mai ales că nu prea se pricepeau la mare lucru. În ţară trăiseră din munci necalificate la negru şi din mici furturi, aşa că nu prea avea cine să-i angajeze în Serbia, mai ales că nici nu prea le plăcea munca.

Drept urmare, în februarie 2004, celor doi le-a încolţit în minte ideea că ar putea face rost de bani şi altfel. Aşa că au plănuit să-l jefuiască pe Nicolae Coteţi, despre care ştiau că obişnuieşte să ducă în ţară pachete cu diverse bunuri şi sume frumuşele de bani.

Ei l-au sunat pe şofer şi i-au spus că ar avea un grup de români care ar vrea să meargă din Serbia în Italia şi că ar fi interesaţi de transport. „Afacerea” a fost stabilită pentru 14 martie 2004, când urmau să se întâlnească la o benzinărie din apropiere de Belgrad.

Ghinionul Alinei Coteţi

Fiind prins cu o serie de treburi, Nicolae Coteţi nu a mai reuşit să facă acea cursă, aşa că a trimis-o în locul lui pe fiica lui, Alina, în vârstă de 21 de ani. Curajoasă din fire, fata a plecat la drum cu microbuzul, fără să bănuiască ce soartă cumplită o aştepta.

La locul de întâlnire, Maravela şi Palade au urcat în maşină şi, conform planului pe care-l puseseră la cale, au imobilizat-o pentru a o jefuit. Cum însă Alina se zbătea, îi zgâria şi-i muşca, Palade a lovit-o în cap cu un corp dur. Posibil un levier. Apoi, pentru că li s-a părut că fata nu mai respira, au intrat în panică şi au dat foc microbuzului. Sperau să şteargă astfel urmele crimei.

Au plecat de acolo cu 1.000 de euro şi un carton de ţigări, pe care fata îi avea în maşină. Pentru că erau destul de suspecţi, o patrulă de Poliţien din Serbia i-a oprit pentru verificări chiar a doua zi, prilej cu care Maravela a şi fost arestat, în vreme ce Palade a reuşit să fugă şi, pe drumuri ocolite, s-a întors în România.

Proces super-lungit cu tertipuri avocăţeşti

Pus în faţa suspiciunii că este autorul crimei de la marginea Belgradului, Maravela a recunoscut fapta, în amănunt, aşa că judecătorii sârbi i-au dat o pedeapsă de 15 ani de închisoare, după un proces de doar 14 luni cu tot cu căile de atac. În România, unde ajunsese Palade, lucruri n-au fost însă la fel de simple.

Dat în urmăre prin Interpool, Palade avea să fie prins de-abia în 2007, la trei ani de la comiterea crimei, dar în 2011 (adică la şapte ani de la comiterea crimei şi începerea anchetei) a fost pus în libertate de judecătorii români pentru că s-a ajuns la concluzia că omul a stat prea mult în arest preventiv. Concluzie logică, de altfel, fără însă ca lungirea exasperantă a procesului să cocheteze cu normalitatea.

De altfel, procesul s-a prelungit excesiv mai ales pentru că judecătorii au permis ca avocaţii lui Palade – hârşiţi în astfel de dispute cu parfum de hărţuială juridică – să apeleze la zeci de tertipuri, expertize şi excepţii pentru a duce totul într-o zonă complicată, greu de soluţionat din cauza jurisdicţiei necompatibile din cele două ţări. Inclusiv s-a pus la îndoială temeinicia deciziei judecătorilor sârbi, ceea cea a dus la o prelungirea cu aproape un an a procesului.Asta doar pentru câteva lămuriri neimportante pentru caz, câtă vreme ambii inclupaţi recunoscuseră fapta.

Astfel s-a ajuns ca între 2011 şi 2014 (când procesul s-a terminat, iar sentinţa de 20 de ani închisoare decisă de judecătorii români a fost pusă în executare), Gheorghe Palade să fie liber ca pasărea cerului, deşi recunocuse că a omorât-o pe Alina Coteţi.

Culmea este că la scurt timp după ce Gheorghe Palade a fost ridicat şi dus în închisoare, partenerul lui de nelegiuiri, Dănuţ Maravela, a fost eliberat condiţionat deoarece ispăşise minimul legal din pedeapsă şi dăduse dovadă de „o bună conduită în detenţie”. Cât despre plata despăgubirilor de 55.000 de lei dispuse de judecători pentru familia fetei asasinate, lucrurile au rămas „ca-n tren”, ca o confirmare a principiului deja consacrat în justiţia română: soarta victimelor şi recuperarea prejudiciilor sunt amănunte neimportante.

Sursa:adevarul