Două persoane au fost rănite grav, vineri dimineaţa, în urma impactului dintre un tir şi un autoturism, pe DN7, zona Valea Ursului, din judeţul Argeş
Două persoane au fost rănite grav, vineri dimineaţa, în urma impactului dintre un tir şi un autoturism, pe DN7, zona Valea Ursului, din judeţul Argeş. Traficul rutier este blocat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, în urma accidentului de la Valea Ursului, două victime au fost încarcerate.
„Pe Valea Ursului a fost coliziune între un tir şi un autoturism, două victime au fost găsite încarcerate. Şoferul a fost extras, este inconştient, iar pasagerul, o femeie este conştientă”, a spus Epure.
Poliţiştii sunt la faţa locului şi fac măsurători pentru a stabili cum s-a produs evenimentul rutier.
